2019-10-23 02:55

E LEGE! Românii vor avea liber să dețină arme LETALE, chiar și infractorii

 |  23:33
E LEGE! Românii vor avea liber să dețină arme LETALE, chiar și infractorii

Aproape orice român va putea deţine arme letale cu glonţ! Chiar şi infractorii care au fost condamnaţi. Un proiect care schimbă total legea a trecut astăzi de Senat. O singură condiţie trebuie să îndeplinească cei care vor să-şi cumpere pistoale.

Dacă până acum armele de foc, letale sau chiar cele neletale dar supuse avizării le puteau deţine doar anumite categorii de persoane cum ar fi demnitarii, poliţiştii sau cei care transportă valori, în noul proiect oricine are 18 ani împliniţi şi nu este condamnat pe viaţă poate să-şi cumpere arme de foc. Adică şi persoanele care au săvârşit diverse infracţiuni dar au condamnări mai blânde faţă de cea pe viaţă pot, fără probleme să poarte pistoale la brâu.

Este decizia senatorilor care au schimbat astăzi, în totalitate, legea armelor, ignorând varianta propusă de Guvern.

Până acum, o persoană condamnată la mai mult de un an de închisoare nu mai avea voie să deţină armă letală. În vechea lege existau şi unele restricţii. În noul proiect, au fost eliminate şi numai o hotărâre judecătorească definitivă ar putea priva o persoană de arma de foc. Şi, dacă până acum o persoană fizică nu avea voie să aibă mai mult de două arme de foc, în noua lege, această limită a dispărut.

Este o decizie care deja a stârnit multe controverse şi mulţi au legat noul proiect de situaţia din America, acolo unde armele de foc sunt vândute la liber.

Numai în prima jumătate a anului în şcolile de peste Ocean au murit nu mai puţin de 31 de adolescenţi în urma unor atacuri armate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2018-11-29



Parerea ta...

# MEGA- OK
29 Noi 2018

Glonţul = ,, D-zeu "
ANONIM
29 Noi 2018

Cand infractorii fac legi........si alti infractori le promulga.....
BARBAROZA
29 Noi 2018

Romania este cea mai restrictiva tara din lume la' arme ' !
ALECUL
30 Noi 2018

îN ultimii două mii de ani , locuitorii din zonă , le-a plăcut să se omoare cu scule tăioase sau înțepătoare. Și-n ziua de azi , toporul și cuțitul au rămas sculele preferate , așa că nu vă fie frică de pistoale.!!
ANONIM
30 Noi 2018

O propunere ce este totuși în contradicție cu reglementările textului Constituției ?
VOR DESCăTUșA
30 Noi 2018

forțe nemaipomenite în cei care vor purta armă/arme...legea odată intrată în vigoare, va reprezenta BRICHETA ce va duce la izbucnirea de revolte între români și români, prin reglare de conturi și descătușare de furia neputincioasă a majorității ce se va calma prin facerea de dreptate PE CONT PROPRIU pentru că Justiția (subordonată politic, prin numirea de șefi ai ei...), S-A FĂCUT CĂ ÎMPRĂȘTIE DREPTATE! Astă lege, concomitent cu altă LEGE care privește GOLIREA PUȘCĂRIILOR DE INFRACTORI, VA FACE CA ÎN ROMÂNIA SĂ DOMNEASCĂ HAOSUL, SUFICIENT TIMP CÂT SE VOR UCIDE ÎNTRE EI CÂT MAI MULȚI FIINDCĂ NU E DESTUL SĂ TRANSFORMI ȚARA ÎN GROAPA DE GUNOI A U.E. prin marfă de proastă calitate dar mai scumpă, favorizând din două părți migrarea tinerilor și venirea altora de prin alte părți, EXPORTÂND și ÎNCURAJÂND traficul de carne vie, dar și de arme...
VINE PESTE NOI
16 Dec 2018

răzbelu, iar lor, le este frică de reacția surprinzătoare și agresivă a mămăligii și-atunci, înainte de IMPLOZIE și EXPLOZIE SPRE FAȚA LOR, înainte să se tireze definitiv din țară, îngăduie românilor să aibă arme pentru a face curățenie fiecare, cum poate!
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Tot românii vând şi arme teroriștilor În Marea Britanie au existat campanii puternice de presă împotriva… românilor. Deodată, de prin 2013, cetățenii României au devenit cauza tuturor problemelor britanicilor și ținta sloganurilor populiste. Românii sunt cei care au venit și au luat toate slujbele, românii sunt cei care profită de generoasele ajutoare sociale, românii în sus, românii în jos. Cerșetorii, hoții, criminalii, toate scursurile venite peste societatea britanică care produc atât rău, mizerie pe străzi, fură până și hainele din containerele pentru oamenii săraci, oferite gratuit de oamenii miloși
07 Aug 2016 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray