2019-08-22 08:39

UPDATE. Elicopterul SMURD prăbuşit în Lacul Siutghiol. Toate cele patru persoane de la bord au murit

 |  07:09
UPDATE. Elicopterul SMURD prăbuşit în Lacul Siutghiol. Toate cele patru persoane de la bord au murit

UPDATE, ora 9.34 Toate cele patru persoane care se aflau în elicopterul SMURD care s-a prăbuşit, luni după-amiază, în lacul Siutghiol au murit. Ultima persoană recuperată de scafandri, la aproximativ 12 ore de la prăbuşirea aparatului de zbor, a fost asistenta medicală, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată.

După aproximativ 12 ore de la prăbuşirea elicopterului SMURD, scafandrii au reuşit să găsească şi trupul celei de-a patra persoane care se afa în aparatul de zbor, fiind vorba despre asistenta medicală Gabriela Harton.

Trupul acesteia a fost găsit în jurul orei 04.30, decesul femeii fiind declarat chiar la faţa locului.

Ceilalţi trei membri ai echipajului - medicul, pilotul şi copilotul - au fost găsiţi pe rând, la intervale de câteva ore, până la miezul nopţii. Decesul celor trei a fost declarat la spital, după ce cadrele medicale au încercat zeci de minute să îi resusciteze.

Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit, luni după-amiază, în Lacul Siutghiol din judeţul Constanţa. Medicul care a fost internat în stare critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, a murit. De asemenea, copilotul elicopterului a fost găsit legat de scaun cu centura de siguranţă, la o adâncime de şase metri.

Trupul copilotul elicopterului prăbuşit a fost adus la mal, după mai multe ore de căutări. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a mai spus, că urmează să fie adus la mal trupul altei victime dispărute.

Copilotul elicopterului prăbuşit a fost găsit legat de scaun cu centura de siguranţă, la o adâncime de şase metri. Un scanfandru de la ISU Dobrogea, care a participat la căutări, a mai afirmat, că intervenţia este dificilă din cauza temperaturii scăzute şi a mâlului.

A treia persoană din elicopterul SMURD prăbuşit în lacul Siutghiol a fost adusă, luni noapte, la mal de scanfandri. Din primele informaţii reiese că este vorba despre pilotul elicopterului prăbuşit.

Echipele de intervenţie continuă căutările pentru găsirea celei de-a patra victime aflate în elicopterul prăbuşit în lacul Siutghiol, respectiv asistenta medicală.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că, medicul din elicopterul SMURD, care era internat în stare critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, a murit.

”Din păcate, am fost informaţi, şi familia a fost informată, că medicul a decedat, a fost declarat decedat la spital acum câteva minute. Au fost făcute toate încercările pentru a-i salva viaţa, dar din păcate asta este situaţia”, a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat a mai precizat că, în urma unei decizii a Inspectoratului de Aviaţie, toate elicopterele SMURD de la serviciile din ţară vor fi oprite la sol până se va stabili că este sigur să se zboare cu ele.

Raed Arafat a afirmat că în ţară sunt opt baze aeriene SMURD funcţionale, iar toate aparatele de zbor de la acestea vor fi oprite la sol, în urma unei decizii a Inspectoratului de Aviaţie.

”E decizia Inspectoratului de Aviaţie, e o decizie înţeleaptă şi corectă”, a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat in MAI a subliniat că elicopterele nu vor mai fi folosite la intervenţii până când nu se va stabili, în urma verificărilor, că este sigur să se zboare cu ele.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-12-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

S-a smintit Arafat? Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit, luni, 15 decembrie 2014, în Lacul Siutghiol din judeţul Constanţa. Toţi cei patru membri ai echipajului - pilot, copilot, medic, asistentă - au decedat
16 Dec 2014 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray