2019-12-15 21:19

Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu au fost înregistrate valori periculoase ale emisiilor din aer

 |  07:47
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu au fost înregistrate valori periculoase ale emisiilor din aer

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa au precizat, luni seara, că, în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia, nu ar fi fost înregistrate valori ale emisiilor din aer, care să pună în pericol viaţa comunităţii.

ISU „Dobrogea” a anunţat că, în zona de manifestare a exploziei, specialiştii CBRN, în colaborare cu cei ai operatorului economic, au efectuat măsurători ale emisiilor din aer.

Un număr de 37 de pompieri cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă au acţionat pentru stingerea incendiului de luni seara de la Petromidia. De asemenea, o ambulanţă SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială CBRN şi cinci ambulanţe SAJ au ajuns la locul exploziei, fiind activat Planul Roşu de intervenţie.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că cei patru răniţi în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari au fost transportaţi cu elicopterele la Spitalul de Arşi şi Bagdasar-Arseni din Capitală.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray