2019-10-21 19:10

Fanfare din Scoţia, Italia, Franţa, Ungaria şi România vor cânta în parcurile bucureştene pe 9 Mai

 |  18:01
Fanfare din Scoţia, Italia, Franţa, Ungaria şi România vor cânta în parcurile bucureştene pe 9 Mai

Sâmbătă, 9 Mai, Ziua Europei, ARCUB organizează un eveniment special. Între orele 13.30-18.00 cinci fanfare europene vor susține recitaluri inedite în puncte cheie ale orașului, precum: Parcul Unirii, Parcul Cișmigiu (zona foişor), Parcul Herăstrău (zona foişor) și Piața Universității (esplanada cu statui).

Sărbătorită în fiecare an pe 9 mai, Ziua Europei este ocazia perfectă pentru a celebra și a le reaminti cetățenilor europeni cele trei principii ce stau la baza Uniunii Europene: unitate, respect și toleranță. Bucureștenii vor avea ocazia să ia parte la spectacolele pline de energie ale trupelor invitate: Fanfara Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” (România), The Hussards (Ungaria), The Pipe and Drums (Scoția), The Napoleonic Historical Band (Franța), Bersaglieri Military Band (Italia), sărbătorind Ziua Europei împreună cu cei peste 130 de muzicieni și alăturându-se marilor capitale europene care găzduiesc, la rândul lor, astfel de manifestări.

Accesul la evenimentele din cadrul 9 Mai – Ziua Europei este gratuit.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-05-08



Parerea ta...

Q
09 Mai 2015

9 MAI ESTE ZIUA-N CARE S-A ÎNCHEIAT AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL! ADEVĂRATUL HOLOCAUST ÎN CARE OMENIREA A PIERDUT MILIOANE DE VIEȚI COMPLET NEVINOVATE, SOLDAȚI, FEMEI, COPII, BĂTRÎNI, ÎN ÎNCERCAREA, SE PARE NEREUȘITĂ -DUPĂ REACȚIILE MAI NOI ȘI ALE KRETYNYLOR DE ”POLITICIENI” ROHMANCI, DE A STÎRPI NAZISMUL, DE A NU TRASFORMA ÎNTREAGA LUME ÎNTR-UN GIGANTIC ȘI SINISTRU LAGĂR DE EXTERMINARE, ”BINE DOTAT” CU CREMATORII ÎN CARE OMENIREA SĂ FIE ARSĂ, EVENTUAL DE VIE, ÎN CONFORMITATE CU ”TEHNOLOGIA” DEUTSCH. CINSTE TUTUROR CELOR CARE AU MURIT PT. CA NOI SĂ PUTEM TRĂI! REQUIESCAT IN PACE, TOȚI ACEI CARE , CU PREȚUL VIEȚII LOR AU REUȘIT SĂ SUFOCE, CHIAR DACĂ NUMAI TEMPORAR, LEPRA NAZISTĂ!
CROCODIL DE TABLA
09 Mai 2015

Si mentori comunismului tot evrei , Stalin fost Popa , prima incercare de comunist a fost Isus . Cite insecte , tot atitea secte religioase si politice .
JANOș
09 Mai 2015

Jigen sho labo, Roman jobago!
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Brexit, un lung șir de „sinucideri” Cea mai adâncă spaimă a Uniunii Europene, Brexit-ul, ieșirea Marii Britanii din grupul celor 28 de state membre, după 43 de ani de la aderare, este acum realitate. O decizie istorică, pe care unii o califică drept greșeală monumentală, iar alții o ridică în slăvi, Brexit a deschis o cutie a Pandorei, cu consecințe încă greu de estimat. Cel mai mare pericol este fragmentarea, “balcanizarea” Uniunii Europene și a Regatului Unit, ca urmare a tendințelor centrifuge încurajate de votul britanicilor. Pe de o parte, forțele populiste și naționaliste din Europa au prins tot mai mult curaj, ideea unui referendum similar fiind deja avansată în Franța (Frexit), Olanda (Nexit), Italia (ItaLeave) și Austria (Auxit)
29 Iun 2016

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray