2019-12-06 03:16

Fostul sindicalist Liviu Luca, în greva foamei din cauza condiţiile de detenţie

 |  20:26
Fostul sindicalist Liviu Luca, în greva foamei din cauza condiţiile de detenţie

Fostul sindicalist Liviu Luca a intrat în greva foamei, el fiind nemulţumit de condiţiile de detenţie şi de faptul că a fost transferat, în repetate rânduri, de la Penitenciarul Mărgineni la Rahova.

Acesta a fost condamnat la şase ani de închisoare în dosarul Petromservice.

"A intrat în greva foamei de mai bine de zece zile, are mai multe motive. A fost transferat la Penitenciarul Rahova, în repetate rânduri, de la Penitenciarul Mărgineni. A fost transferat pentru procedure judiciare la DNA şi a fost ţinut sine die. Nu i s-a spus pentru cât timp. Ultima dată, de pe 2 până pe 22 noiembrie. Toate medicamentele, hainele, toate sunt la Mărgineni. A fost ţinut într-o cameră cu un bolnav de hepatita C, alţi delicvenţi de drept comun, comndamnaţi pentru fapte cu violenţă. Susţine că nu se respectă condiţiile minime de demnitate umană. A fost în camere de zece deţinuţi pe 16 metri pătraţi. Erau mai puţini de trei metri pătraţi pentru fiecare deţinut. A cerut şi a discutat cu directorul Penitenciarului Rahova. L-a întrebat de ce, i s-a spus că este la dispoziţia organelor judiciare. Da, a fost la DNA, dar asta în primele zile. După aia a fost ţinut, pur şi simplu. A fost plimbat cu dube mizerabile, cu geamurile deschise, s-a îmbolnăvit. Bătaie de joc, cum e în sistemul penitenciar. Nu vrea să renunţe, spune că va rămâne în refuz de hrană. Pentru drepturile domniei sale şi apoi pentru drepturile tututor deţinuţilor", a declarat avocatul lui Liviu Luca, Ioan Georgescu, potrivit Mediafax.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-12-02



Parerea ta...

CROCODILUL FLAMAND
02 Dec 2016

MILIARDARUL KUSHER DE LA PETROM.....A AJUNS DIN PARADIS IN PURGATORIU....HA HA..ASA O SA FIE SOARTA TUTUROR PORCILOR..LA ABATOR...LA MEZELARIE
CONSTANTIN
04 Dec 2016

MA MIR CA PANA ACUM NU S-A GASIT NICIUN COLEG S-AI UMPLE GURA ! DAR E TIMP DESTUL DE O SA SE SATURE .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray