2020-08-10 10:50

Fostul ministru Mang nu riscă sancţiuni pentru plagiat

 |  14:38
Fostul ministru Mang nu riscă sancţiuni pentru plagiat

Consiliul Naţional de Etică a stabilit Ioan Mang a plagiat, dar cu toate acestea, fostul ministru al Educaţiei nu riscă nicio sancţiune.

Singura măsură pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) o poate lua împotriva lui Ioan Mang este să ceară revistei care a publicat lucrarea fostului şef al învăţământului să retragă “opera” acestuia. “Ministerul poate lua măsurile prevăzute de lege. Principala măsura ce poate fi luată este retragerea lucrării. Ministerul nu are puterea de a face acest lucru, dar poate solicita revistei care a publicat lucrarea să publice o erată în care să anunţe că aceasta a fost retrasă. Eu nu vorbesc despre cazul domnului Mang, vorbesc pe lege. În cazul în care lucrarea respectivă a condus la oţinerea unui titlu, unei promovări sau al unei distincţii, se poate solicita şi retragerea acestora. Nu este însă cazul domnului Mang”, a declarat pentru PUTEREA prof. Petru Andea, membru în Consiliul Naţional de Etică. Potrivit acestuia, CV-ul lui Ioan Mang ar putea avea de suferit. “Domnul Mang a obţinut titlul de profesor înainte de publicarea acestei lucrări. Dânsul doar nu mai poate să-şi treacă această lucrare în lista de publicaţii, în CV”, ne-a mai explicat Petru Andea.

După ce a analizat mai multe articole ştiinţifice semnate de Ioan Mang, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDT), a stabilit că acesta a plagiat.

Primele suspiciuni referitoare la un posibil plagiat al lui Mang au apărut la începutul lunii mai, imediat după numirea acestuia în funcţia de ministru al Educaţiei. Atunci, Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie şi Cercetare (EDU CER), a trimis către Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică o sesizare privind “o situaţie de posibil plagiat”referitor la două articole ştiinţifice semnate de Ioan Mang.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639576-03-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz