2019-12-13 07:51

Gabriela Firea anunţă când se va regla lanțul comercial RADET – ELCEN

 |  11:58
Gabriela Firea anunţă când se va regla lanțul comercial RADET – ELCEN

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că "lanțul comercial RADET – ELCEN” se va regla din momentul în care tribunalul va desemna, în câteva zile, practicienii în insolvență.

"Lanțul comercial se va regla din momentul în care tribunalul, în câteva zile, va desemna, la propunerea RADET și ELCEN, care sunt practicienii în insolvență, care se vor ocupa în detaliu tehnic de această procedură și din acel moment lucrurile se simplifică din punct de vedere al presiunilor și notificărilor. Dar, cum s-ar spune, greul abia de acolo începe. Dar sunt convinsă că vom avea de-a face cu specialiști, companii cu reputație, care odată asumat acest rol îl vor duce la bun sfârșit", a afirmat Gabriela Firea, în cadrul seminarului "Autorități locale. Finanțări. Achiziții. Proiecte", transmite Agerpres.

Primarul general al Capitalei a dat asigurări că nu se pune sub nicio formă problema ca bucureştenii să rămână fără agent termic.

"Chiar dacă săptămânal se mai primesc notificări, se mai transmit către presă comunicate prin care cineva se joacă de-a Putin și spune că taie gazele, se joacă de-a Dumnezeu și ne anunță că nu mai vine soarele de dimineață. Nu, agentul termic este infrastructură strategică națională, nu se poate opri apăsând pe un buton. Avem o legislație extrem de explicită în acest domeniu și, de asemenea, avem legislație care ne spune cum să acționăm atunci când contractele comerciale încheiate între anumite entități ale statului român nu mai dau rezultate, nu mai funcționează, când există anumite sincope", a explicat Gabriela Firea. 

Primarul a ţinut să precizeze că nu exista altă soluție în cazul RADET și ELCEN decât insolvența.

"A fost nevoie să luăm taurul de coarne (...) să ne asumăm toată agresiunea comentariilor viitoare pentru o decizie sănătoasă, corectă și, mai mult decât atât, legală", a completat Gabriela Firea. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray