2020-08-05 02:40

Gabriela Firea, VEȘTI BUNE pentru copii și părinți în plină pandemie: "Începând de astăzi ..."

 |  14:15
Gabriela Firea, VEȘTI BUNE pentru copii și părinți în plină pandemie: "Începând de astăzi ..."

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, luni, deschiderea a șapte creșe și grădinițe sociale în Capitală, precizând că au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea copiilor în perioadă de pandemie.

„Începând de astăzi (luni – n.r.) șapte din cele 12 creșe și grădinițe sociale administrate de Primăria Capitalei și-au deschis porțile pentru cei mici. Atât părinții, bunicii, cât și copiii au așteptat foarte mult acest moment. Pentru a nu-i pune în pericol nici pe copii, nici pe cadrele care îi îngrijesc, s-au luat toate măsurile care sunt valabile în această perioadă”, a declarat Gabriela Firea.

Ea a precizat că majoritatea activităților se vor desfășura în exterior.

La rândul său, directorul Direcției de Asistență Socială, Cosmina Simiean, a menționat că au fost respectate timp de trei săptămâni toate procedurile.

„Conceptul nostru pe care îl aplicăm prin educație prin joc este în continuare aplicat. În cadrul creșelor nostre se păstrează distanța de 4,5 metri. Nu se mai folosesc sălile de mese, ci se folosește contextul de sală multifuncțională. Fiecare copil are propriul lui set de rechizite. Grupele ies pe rând în curte, există o programare””, a spus Simiean, potrivit stiripesurse.ro.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-06



Parerea ta...

LUCIAN
06 Iul 2020

E bine pt dna firea -e o chestiune de imagine in plina campanie electorala . Problema e ca fata de cat a promis acum 4 ani dna firea in campania electorala ce deschide firea acum reprezinta cam 2%. Tot 2% ii urez sa ia in septembrie la alegeri . Inchei transmitandu-i un mesaj dansei si borfasilor din psd "purta-ti-va civilizat cu contracandidatii si nu-i obstructionati"
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz