2019-12-15 17:14

HAOSUL DE PE PODUL GRANT. Explicațiile Gabrielei Firea

 |  19:25
HAOSUL DE PE PODUL GRANT. Explicațiile Gabrielei Firea

După haosul din trafic care a ținut ore în șir șoferii blocați pe Podul Grant, vineri dimineață, primarul Capitalei, Gabriela Firea, vine cu explicații incredibile. Lucrările efectuate pe pod au expirat de cinci ani iar joi noaptea, pe tură lucrau doar două femei.

”Ultimele lucrări au fost făcute acum 10 ani. De cinci ani de zile acest pod trebuia să fie reabilitat. Lucrările au expirat de 5 ani din punct de vedere fizic și moral. Este regretabil că nu a fost reabilitat până acum. Am luat măsuri administrative dure!

Am fost anunțată azi noapte, nu am intervenit noaptea pentru că lucrau doar două doamne în tura de noapte pentru a putea desprinde rama respectivă” a declarat Gabriela Firea la B1tv.

Evaluarea şi reabilitarea Podului Grant se află pe lista priorităţilor Primăriei Capitalei, fiind alocaţi bani pentru expertiză şi reparaţii în cazul celor 24 de poduri şi pasaje din Bucureşti, printre care se numără şi acest obiectiv.

Potrivit unui comunicat al PMB, citat de Agerpres, în decursul acestui an, Municipalitatea, prin Administraţia Străzilor, a inclus în buget suma de 3 milioane de lei pentru Programul de evaluare tehnică a celor 24 de obiective poduri şi pasaje, în care este inclus şi Podul Grant. Aceşti bani vor fi folosiţi pentru expertiză şi reparaţii.

În prezent, Administraţia Străzilor pregăteşte documentaţia pentru realizarea expertizelor tehnice, mai arată PMB.

Cea mai recentă reabilitare a Podului Grant s-a făcut în anii 2004 - 2006, lucrarea fiind în garanţie până în 2011. Din anul 2011 şi până în 2016 cei care au gestionat resursele Capitalei nu au alocat bani pentru acest obiectiv şi, prin urmare, până în prezent nu s-a mai făcut nicio investiție.

Circulația pe una dintre cele mai aglomerate artere a fost blocată, vineri dimineață. Pe Podul Grant nu s-a mai circulat timp de câteva ore după ce un rost de dilatație al podului s-a rupt spre Calea Turda.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-10-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray