2019-08-24 07:37

Începând din 14 august, lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva este deschis circulaţiei

 |  19:37
Începând din 14 august, lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva este deschis circulaţiei

Comisia de recepţie a lucrărilor şi-a dat avizul pentru deschiderea circulaţiei pe cei 22 de kilometri ai Lotului 4 de pe autostrada Lugoj-Deva

Anunţul este făcut de ministrul Răzvan Cuc, care precizează:

“Astăzi, în urma identificării soluției legale, comisia de recepție a fost de acord cu deschiderea circulației pentru cei 22 km ai Lotului 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva, în urma preluării de către CNAIR, în baza unui proces verbal de predare – primire a celor 800 de m aferenți Lotului 3, care fac posibilă circulația între acest sector de autostradă și rețeaua de drumuri naționale existentă.

Astfel, răspund dorinței românilor de a mări rețeaua de autostrăzi și de a finaliza obiective mari de investiții, astfel încât aceștia să poată circula în condiții de maximă siguranță, într-un timp cât mai scurt.

Bineînțeles că deschiderea circulației pe Lotul 4 nu anulează în niciun fel solicitarea adresată antreprenorului spaniol de a remedia neconformitățile constatate de către comisia de recepție, în termenul stabilit.

Dacă pe Lotul 4 antreprenorul român a reușit să rezolve toate problemele și ne-a predat un lot care respectă toate standardele de calitate și siguranță și în cazul Lotului 3 avem aceleași așteptări.

Vremea în care cei de la minister sau CNAIR acceptau tot ce își doreau antreprenorii și stăteau drepți în fața firmelor străine, a trecut!!!

Dacă noi ne îndeplinim obligațiile așa și antreprenorii trebuie să-și respecte condițiile și termenele asumate la licitații.”


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray