2020-08-10 02:44

Incontinenţa urinară afectează femeile cu vârsta de 40-50 de ani

 |  21:01
Incontinenţa urinară afectează femeile cu vârsta de 40-50 de ani

În medie, 20% dintre femeile din România se confruntă cel puţin o dată în viaţă cu pierderea involuntară de urină. Acest lucru este deseori stânjenitor şi afectează semnificativ calitatea vieţii, pacienta simţindu-se nevoită să îşi limiteze relaţiile sociale sau sexuale.

Incontinenţa urinară, căci despre aceasta este vorba, poate fi tratată astăzi prin proceduri de recuperare medicală menite să redea femeii tonicitatea musculaturii pelvine şi să prevină, în final, operaţia.

„Atunci când vorbim despre incontinenţa urinară, aceasta poate fi de două feluri: de stres sau de efort. Incontinenţa de stres apare atunci când vezica este plină şi exercită o presiune crescută asupra planşeului pelvin. În acest moment, femeia experimenteză o senzaţie puternică de micţiune, iar în condiţiile unei musculaturi slăbite şi cu o rezistenţă scăzută apar pierderile de urină. Incontinenţa de efort se manifestă pe acelaşi fond, al unei musculaturi pelvine slăbite, şi este declanşată de un efort fizic moderat precum tusea, strănutul sau chiar o banală alergare”, afirmă Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul cabinetului de recuperare medicală Terapie pentru Mişcare.

Diagnosticare şi tratare

Oricare din următorii medici poate diagnostica şi trata incontinenţa urinară: medicul de familie, medicul internist, medicul specialist urolog sau medicul specialist de geriatrie.

E posibil ca medicul de familie să recomande pacientei un consult de specialitate, solicitat de obicei unui medic urolog (specialist în afecţiunile tractului urinar) sau unui medic geriatru (specialist în tratamentul persoanelor vârstnice). În cazul în care e nevoie de cură chirurgicală, este importantă găsirea unui chirurg, care stăpâneşte mai multe tehnici chirurgicale de tratament pentru incontinenţă.

Agravarea bolii

Incontinenţa urinară poate fi agravată de medicamente care cresc producţia de urină, cum ar fi diureticele, cât şi cele care relaxează pereţii vezicii urinare, cum ar fi bronhodilatatoarele, băuturile care conţin cafeină, cum ar fi cafeaua, ceaiul sau băuturile carbogazoase cafeinate şi fumatul, care poate declanşa tusea cronică şi incontinenţa urinară secundară.

Recuperarea prin electrostimulare

Incontinenţa urinară afectează cu precădere femeile începând cu vârsta de 40-50 de ani, în special pe cele care au născut în mod natural sau care au suferit diverse intervenţii chirurgicale în zona pelvină. Incontinenţa urinară apărută din cauza unei musculaturi locale slăbite poate fi tratată prin recuperare medicală: exerciţii de întărire a musculaturii pelvine şi electrostimulare. Cu toate acestea, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că dacă problema datează de câţiva ani, recuperarea medicală îşi pierde din eficienţă, iar într-un final singura soluţie rămâne operaţia.

Incontinenţa urinară afectează femeile cu vârsta de 40-50 de ani
zoom

„Atunci când pacienta se va prezenta la cabinet, fizioterapeutul îi va efectua o evaluare, urmând să conceapă un program de recuperare personalizat ce poate fi alcătuit din kinetoterapie individualizată şi electrostimulare perineală. Exerciţile presupun efectuarea unor serii de contracţii perineale, având un timp variat de contracţie în funcţie de fiecare persoană, în diferite posturi indicate de specialist, cu scopul de a întări musculatura pelvină. De asemenea, prin electrostimulare se va urmări ca prin plasamentul electrozilor să se obţină contracţia aceleiaşi zone, astfel încât pacienta să aibă forţa şi rezistenţa musculară necesare pentru a nu mai experimenta pierderi de urină”.

fizioterapeut Bogdan Goga.

Factori de risc

Uneori, incontinenţa urinară e multifactorială. De exemplu, o femeie multipară (care a avut mai multe naşteri), vârstnică sau tuşitoare cronică (din cauza unei bronşite cronice sau fumatului), are un risc mai mare de a dezvolta această afecţiune.

Afecţiunile sau situaţiile fiziologice care cresc riscul de a face incontinenţă urinară includ:

• sarcina şi naşterea pe cale vaginală

• histerectomia în antecedentele personale patologice

• obezitatea sau supraponderabilitatea

• vârsta înaintată

• litiaza vezicală

• lipsa estrogenului secundară menopauzei

• anomaliile structurale ale tractului urinar

• obstrucţia (blocajul) subvezicală

• cistite (infecţii ale vezicii urinare) cronice.

Boli sau situaţii fiziologice care pot produce cu certitudine incontinenţa urinară includ:

• tusea cronică apărută din cauza fumatului sau bronşitei cronice

• diabetul zaharat

• boala Parkinson

• boala Alzheimer

• scleroza multiplă

• cancerul vezical

• accidentul vascular cerebral

• traumatismele măduvei spinării.

Rezultate vizibile

Procedurile pentru tratarea incontinenţei urinare nu sunt dureroase şi devin cu atât mai eficiente cu cât femeia se prezintă mai devreme la fizioterapeut. Pentru rezultate vizibile, sunt necesare minim 10 şedinţe.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-04-19

Mai multe imagini:
Incontinenţa urinară afectează femeile cu vârsta de 40-50 de ani
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz