2019-08-22 12:09

Infochioşcuri de un milion de euro. Proiectul a fost amânat sistematic şi se anunţă un nou eşec

 |  21:01
Infochioşcuri de un milion de euro. Proiectul a fost amânat sistematic şi se anunţă un nou eşec

Ministerul Muncii investeşte peste 4,7 milioane de lei într-un proiect dedicat Diasporei. Lansat în 2012, prin acest proiect ar trebui realizate 22 de infochioşcuri amplasate în oraşele care au comunităţi mari de români. Deşi în prezent, românii din Occident ar fi trebuit să beneficieze deja de acesta, întreaga operaţiune a fost prelungită pentru încă un an. De altfel, în peste doi ani, oficialii ministerului nu au stabilit datele pe care infochioşcurile ar urma să le conţină.

Infochioşcurile rămân marea pasiune a autorităţilor autohone atunci când vine vorba de comunicarea cu cetăţenii, asta deşi în majoritatea oraşelor din ţară în care au fost instalate, s-au dovedit un fiasco total, milioane de euro fiind aruncate pe fereastră. Actualul proiect, finanţat în mare parte din bani europeni, ar urma să ajute aproximativ două milioane de români cu informaţii diverse, în special despre piaţa muncii şi migraţie. Ministrul Dialogului Social, Aurelia Cristea, susţine că „mobilitatea lucrătorilor români şi a familiilor acestora a reprezentat una dintre priorităţile Guvernului Ponta, în contextul în care peste 2 milioane de cetăţeni români sunt la muncă în străinătate, iar demararea şi implementarea acestui proiect a avut în vedere tocmai crearea unui instrument de lucru complex şi accesibil în sprijinul acestora”.

Numai că prioritatea Guvernului Ponta faţă de Diaspora, situaţie regăsită la alegerile prezidenţiale, nu se regăseşte şi în acţiunile propriu-zise. Dincolo de faptul că este greu de crezut că un imigrant român va bate câteva sute de kilometri pentru a ajunge la infochioşcul ministerului pentru a obţine câteva informaţii, întreg proiectul a fost deja amânat în două rânduri. Dacă data iniţială era octombrie 2014, adică în urmă cu două luni, iar în primăvară, ministerul anunţa ca dată luna mai 2015, într-un răspuns oferit ziarului PUTEREA, reprezentanţii afirmau următoarele: „Comunicăm faptul că proiectul este în curs de implementare, perioada de implementare fiind prelungită până la 31 octombrie 2015”.

Ce informaţii ar urma să conţină infochioşcurile:

• Dreptul la muncă/oferte de muncă în ţara de destinaţie

• Recunoaşterea studiilor şi a competențelor/calificărilor profesionale;

• Obiceiurile culturale;

• Riscurile migraţiei ilegale;

• Informații privind drepturile membrilor de familie;

• Urgențe – date de contact;

• Aspecte financiare;

• Oportunități de inițiere a unei afaceri în România;

• Locurile de muncă disponibile în România.

Locaţiile viitoare ale infochioşcurilor:

Italia - la  L’Aquila (regiunea Abruzzo), la Napoli (regiunea Campania), în Reggio Calabria (regiunea Calabria), în Foggia (regiunea Puglia);

Spania – la Motrill (regiunea Andaluzia), în Pamplona (regiunea Navarra), la Almendralejo (regiunea Extremadura ), în Palma de Mallorca (regiunea Insulele Baleare);

Germania - München (regiunea Bavaria), Wiesbaden, (regiunea Hesse),  Mainz (regiunea Renania Palatinat );

Marea Britanie - Glasgow (regiunea Scoţia), Birmingham (regiunea West Midlands), Belfast (regiunea Irlanda de Nord);

Franţa – Bordeaux regiunea Aquitaine), Lille (regiunea Nord-Pas-de Calais);

Grecia – Larissa (regiunea Tesalia), Patras (regiunea Patras);

CIPRU –  Limassol (regiunea Limassol), Pafos (regiunea Pafos);

Irlanda – Cork (regiunea Cork) şi Galway (regiunea Galway).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-12-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray