2019-09-22 13:09

Legea care reglementează exercitarea profesiei de bonă, promulgată de preşedintele Traian Băsescu

 |  12:36
Legea care reglementează exercitarea profesiei de bonă, promulgată de preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a legii privind exercitarea profesiei de bonă, în baza unui contract individual de muncă sau pe PFA.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 3 decembrie, în calitate de for decizional, propunerea legislativă care reglementează profesia de bonă, iniţiată de peste 60 de parlamentari din toate partidele şi care prevede că exercitarea acestei profesii se face cu contract individual de muncă sau pe PFA.

Proiectul de lege prevede că exercitarea profesiei de bonă se face în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi o persoană juridică sau prin desfăşurarea activităţii bonei ca persoană fizică autorizată.

Potrivit propunerii legislative, va putea exercita profesia de bonă orice persoană fizică dacă îndeplineşte condiţia de a fi cetăţean român sau străin, cu domiciliul/reşedinţa, de regulă, în aceeaşi localitate cu domiciliul/reşedinţa copilului, cetăţean străin cu drept de muncă în România care posedă un titlu oficial de calificare recunoscut sau echivalat pentru profesia de bonă, aptă din punct de vedere medical, psihologic, de a avea capacitate deplină de exerciţiu, de a nu avea antecedente penale. Documentele în acest sens se reînnoiesc anual.

În desfăşurarea activităţii, bona îndeplineşte cel puţin următoarele atribuţii: îngrijirea şi supravegherea copilului; hrănirea copilului; acordarea primului-ajutor în caz de îmbolnăvire/accidentare a copilului; informarea reprezentanţilor legali ai copilului cu privire la evoluţia acestuia, precum şi informarea de urgenţă a angajatorului referitor la apariţia unor situaţii deosebite cu privire la copil; însoţirea copilului la activităţi recreative, culturale, artistice, sportive şi şcolare proprii vârstei sau sprijinirea acestuia pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi, precum şi realizarea de activităţi de educare şi dezvoltarea de abilităţi de viaţă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-12-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray