2020-03-28 12:11

Luni încep cursurile școlilor MAI. Peste 1.700 de tineri - la startul unei cariere în Poliție, ISU, Jandarmerie sau Poliție de Frontieră

 |  14:26
Luni încep cursurile școlilor MAI. Peste 1.700 de tineri - la startul unei cariere în Poliție, ISU, Jandarmerie sau Poliție de Frontieră

În premieră, în acest an, la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti, pentru specializarea pompieri, au avut ocazia să concureze şi fete, fiind admise cinci.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de MAI, concursul de admitere în cele şase instituţii de învăţământ de nivel postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne s-a desfăşurat în două etape: etapa probelor eliminatorii, respectiv contravizita medicală şi evaluarea performanţei fizice, şi etapa de evaluare a cunoştinţelor, ce a constat într-un test grilă cu subiecte de limba română şi o limbă străină la alegere (engleză sau franceză).

În total, au fost 9.300 de candidaţi înscrişi, iar ultima probă a avut loc în 19 ianuarie.

În cadrul Şcolilor de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca - specializarea ordine şi siguranţă publică vor fi pregătiţi 927 de elevi: 693 băieţi şi 234 fete.

În premieră, la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti, pentru specializarea pompieri, au avut ocazia să concureze şi fete. Astfel, toate probele de concurs au fost trecute cu brio de 5 fete şi 295 de băieţi.

Pentru cele 150 de locuri scoase la concurs de Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, au fost declaraţi admişi 127 de băieţi şi 23 fete.

De asemenea, 327 de băieţi şi 33 de fete încep de mâine cursurile la cele două Şcoli Militare de Subofiţeri de Jandarmi ”Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani şi ”Petru Rareş” – Fălticeni.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine