2019-12-09 14:25

Marș dedicat prematurilor, în premieră în România

 |  20:01
Marș dedicat prematurilor, în premieră în România

Asociația Unu și Unu organizează în premieră în România primul marș dedicat bebelușilor născuți premtur și familiilor acestora.

Miercuri, începând cu ora 10:30, reprezentanți ai societății civile, VIP-uri, medici și părinți vor mărșălui în București pentru a atrage atenția asupra fenomenului prematurității și asupra impactului pe care îl are asupra nou-născutului, familiei și societății.

Pe ultimii 50 de metri se va merge cu respirația oprită, pe cât posibil, pentru a recrea și pentru a înțelege situația prin care trece prematurul de când se naște, până ajunge la terapie intensivă și este resuscitat. Participanții la marș vor purta măști de oxigen, ca cele de terapie intensivă, pentru a semnaliza că aceasta este principala problemă la nașterea copilului prematur și că de aici rezultă majoritatea problemelor de sănătate ulterioare.

Punctul de întâlnire este pe Șoseaua Aviatorilor (direcția de mers de la metroul Victoriei spre Parcul Kiseleff). La marș vor fi prezențe voci din rândul părinților, medicilor și ONG-urilor. Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook a Asociației Unu și Unu.

„Ne propunem ca prin acest marș să tragem un semnal de alarmă într-o manieră diferită asupra fenomenului de prematuritate. 1 din 10 copii se naște înainte de termen la nivel internațional și trebuie să semnalăm acest aspect îngrijorător, să determinăm întreaga societate să lupte și să ajute ca numărul de copii prematuri din România să se micșoreze. Așadar, prezența într-un număr cât mai mare va ajuta la diseminarea acestui subiect. În plus, vom avea activități interesante și optimiste pentru toate vârstele”, spune Diana Gămulescu - vicepreședinte Asociația Unu și Unu.

Marșul prematurilor se va organiza anual și va aduce în atenție câte o problemă a prematurității: anul acesta, tema centrală va fi RESPIRAȚIA și neputința acestor bebeluși de a respira singuri. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-06-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray