2019-11-15 00:17

Medicii specialiști vs. medicii de familie – cum apreciază românii serviciile din sistemul de sănătate

 |  21:01
Medicii specialiști vs. medicii de familie – cum apreciază românii serviciile din sistemul de sănătate

Medicul de familie câștigă aprecierea celor mai multi români atunci când ne referim la ușurinţa cu care aceștia au reușit să se programeze (78% sunt mulțumiți și foarte mulțumiți), în timp ce în cazul medicului specialist acest procent ajunge la 73% (multumiți și foarte mulțumiți).

Cel de-al patrulea val al studiului CONFIDO, realizat de Exact Cercetare și Consultanță, în colaborare cu Link Resource, la inițiativa Institutului Aspen România, analizează nivelul de satisfacție al pacienților români în legătură cu vizitele efectuate la medicul de familie și la cel specialist, constatându-se un grad ridicat de apreciere pentru ambele categorii de medici. În contextul în care în ultimii ani sistemul public de sănătate a fost adesea criticat, rezultatele favorabile în ceea ce privește cele două categorii de medici analizați indică încrederea românilor în interesul manifestat de cei care activează în sistemul medical față de pacientul român.

Curățenia și confortul din sala de așteptare și cabinet au fost percepute ca fiind peste așteptări: 69% în cazul medicului de familie și 76% în cazul celui specialist.

Și comportamentul personalului este perceput pozitiv de către pacienți. Astfel, 77% dintre români apreciază ca fiind peste așteptări comportamentul personalului în cazul medicului de familie, acest procent ajungând chiar la 81% în cazul medicului specialist.

În ceea ce privește timpul necesar pentru consultul la medicul de familie (perioada de așteptare și durata propriu-zisă a consultului), studiul arată că 57% dintre români sunt mulțumiţi și extrem de mulțumiți. Și în acest caz însă, medicul specialist este mai apreciat decât medicul de familie, diferența de peste 10 procente (68%) înregistrată în acest caz indicând un grad mai mare de satisfacție în legătură cu serviciile medicale ale medicului specialist comparativ cu cele ale medicului de familie.

Calitatea explicațiilor oferite de către medic privind afecțiunile pacienților este apreciată de circa trei sferturi dintre români: 73% în cazul medicului de familie și 79% în cazul celui specialist. Percepția pozitivă a populației asupra celor două categorii de medici se reflectă și asupra modului în care aceștia au răspuns întrebărilor primite din partea pacienților. Medicul specialist se bucură și în acest caz de cele mai multe aprecieri (82% sunt mulțumiţi și extrem de mulțumiți de modul în care medicul specialist a răspuns întrebărilor pacientului), medicul de familie situându-se la o diferență de 10 procente (73%).

Românii sunt mulțumiţi și foarte mulțumiți și atunci când este vorba despre timpul acordat de medic strict pentru consult: 71% în cazul medicului de familie și 78% în cazul medicului specialist. Este totodată manifestată încrederea în sfaturile primite, trei sferturi dintre români (74%) declarând că au încredere foarte mare în recomandările medicului de familie. Încrederea în sfaturile oferite de medicul specialist crește până la 82%, dată fiind cel mai probabil specializarea acestuia pe un anumit domeniu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-06-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray