2019-10-17 23:33

METEO. Week-end cu ploi multe și cu ninsori la munte

 |  14:46
METEO. Week-end cu ploi multe și cu ninsori la munte

Vremea continua să fie instabilă în următoarele 48 de ore în majoritatea regiunilor țării, unde înnorările şi ploile nu vor lipsi. Sâmbătă vor fi înnorări mai accentuate ziua în regiunile sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele montane şi sub-montane aferente, iar noaptea în aproape toată jumătatea de nord a teritoriului, însă doar pe arii restrânse sunt aşteptate ploi slabe.

"La altitudini de peste 1.500 de metri trecător va ninge, dar nu mult cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare în sud-est, iar temperaturile maxime se vor încadra sâmbătă între 10 şi 20 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în vestul ţării unde acestea se vor situa în jurul celor specifice acestei date din an", a declarat pentru Agerpres, Oana Catrina, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Pentru zona Capitalei, ziua de sâmbătă va aduce ploi trecătoare şi slabe, în timp ce vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade Celsius. Pe parcursul zilei de duminică, sunt aşteptate înnorări şi temporar ploi slabe pe arii restrânse în regiunile nordice, la deal şi la munte şi, izolat, cu probabilitate mai mare în cele centrale şi sudice, iar la munte, din nou, la altitudini mari, sunt aşteptate ninsori slabe. "Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, în timp ce temperaturile maxime se vor situa, duminică, între între 11 şi 22 de grade Celsius", a precizat meteorologul de serviciu al ANM. Duminică, în Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, cu probabilitate mai mare în a doua parte a zilei şi pe parcursul serii, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, la nivelul Capitalei, va fi de 15-16 grade Celsius.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray