2020-04-05 20:19

Metrorex: Călătoriile cu metroul vor putea fi plătite cu cardul contactless

 |  12:00
Metrorex: Călătoriile cu metroul vor putea fi plătite cu cardul contactless

Călătoriile cu metroul vor putea fi plătite cu cardul bancar contactless direct la porţile de acces în 43 de staţii din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Metrorex, remis, marţi, Agerpres.

Sistemul dezvoltat de Metrorex cu suportul tehnic al BCR este integrat la nivelul fiecărei porţi de acces şi utilizează tehnologii ce permit ca atât plata călătoriei, cât şi deblocarea porţilor de acces să fie extrem de rapide.

Modul de utilizare este foarte simplu: călătorii trebuie să apropie de semnul contactless existent la nivelul porţii de acces orice card bancar sau dispozitiv electronic (card fizic, telefon sau ceas inteligent) contactless de tip Mastercard sau VISA, indiferent de banca emitentă, după care vor primi mesajul de „Acces liber”.

Costul unei călătorii rămâne acelaşi, 2,5 lei, şi nu există comisioane bancare. În cazul în care un călător doreşte să achite mai multe intrări cu acelaşi card trebuie să apese, începând cu a doua tranzacţie consecutivă, tasta „+” de pe ecranul turnichetului şi apoi să apropie cardul de semnul contactless.

Prin extinderea noului sistem de plată contactless, Bucureştiul este poziţionat pe harta puţinelor oraşe din Europa care oferă astfel de facilităţi moderne de acces la metrou, mai arată Metrorex.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine