2019-10-17 13:54

Ministrul Mediului: România, CONVOCATĂ de Comisia Europeană din cauza POLUĂRII

 |  16:19
Ministrul Mediului: România, CONVOCATĂ de Comisia Europeană din cauza POLUĂRII

Ministrul Mediului din România, Graţiela Gavrilescu, spune că statele convocate de Comisia Europeană pe tema calităţităţii aerului, inclusiv România, nu au altă soluţie decât aceea de a se conforma, menţionând că, potrivit legii, responsabilitatea calităţii aerului le aparţine primarilor.

"Potrivit legii, responsabilitatea calităţii aerului le revine, direct, primarilor, Ministerului Mediului revenindu-i doar cele ce privesc reglementarea şi monitorizarea acesteia. Din această perspectivă, am avut întâlniri şi am purtat corespondenţă oficială cu edilii marilor aglomerări urbane şi i-am invitat să ne unim eforturile pentru binele sănătăţii locuitorilor din oraşele dumnealor şi pentru evitarea situaţiei ca României să i se impună sancţiuni de către CE", a declarant  ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, conform Antena 3.

În acest sens, ministrul spune că a avut întâlniri şi a purtat corespondenţe cu primarii marilor aglomerări urbane.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2018-01-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray