2019-06-17 15:48

Ministrul Muncii, anunț oficial despre PENSII. Toți românii care au lucrat în aceste grupe sunt vizați

 |  12:01
Ministrul Muncii, anunț oficial despre PENSII. Toți românii care au lucrat în aceste grupe sunt vizați

Vești majore pentru zeci de mii de pensionari români! Ministrul Muncii a făcut anunțul. Peste 42.000 de decizii privind recalcularea pensiilor pentru grupele 1 şi 2 de muncă au fost trimise pensionarilor, urmând ca restul de 58.000 să fie eliberate până la finalul lunii septembrie 2019, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

„M-am asigurat cu toţi colegii de la Casele de Pensii din ţară că tot ceea ce este de făcut se va face în termenul legal, şi anume până în 30 septembrie 2019. Dar cei care au primit deciziile acasă în cel mai scurt timp vor primi şi diferenţele de bani, iar după ce aceste diferenţe vor fi primite vor intra în cuantum cu noua pensie. În acest moment suntem la peste 42.000 de decizii eliberate şi trimise către părinţii şi bunicii noştri. Au rămas 58.000 de care urmează până la finalul lunii septembrie”, a spus Budăi, la România TV, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, pensionarii care au primit deciziile urmează să primească şi diferenţele de bani.

„Cei care au primit deciziile ar cam trebui începând de luni să primească acasă (diferenţele - n. r.). Cei care primesc în această lună. La fel ca şi luna trecută, fac apel la dumnealor să ia legătura cu factorii poştali de pe raza de domiciliu şi vor primi deciziile acasă. Deciziile le-au primit, vor primi diferenţele de bani”, a subliniat el.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-13



Parerea ta...

LEGEA
13 Mai 2019

si legea pensiilor cand o votati?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray