2019-09-15 15:17

Ministrul Sănătății sesizează autoritățile privind nereguli la transplanturi

 |  13:37
Ministrul Sănătății sesizează autoritățile privind nereguli la transplanturi

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, sâmbătă, că verificările Corpului de Control la Agenţia Naţională de Transplant au fost finalizate, fiind descoperite nereguli "grave", echipa de control constatând că procedurile şi criteriile de transplant nu există.

"Nu există o listă de aşteptare la nivel naţional pentru fiecare organ. Pacienţii de pe listele de aştepare nu beneficiză întotdeauna de şanse reale. Nu există proceduri clare pentru contactarea pacienţilor beneficiari", a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul a dat exemplul unui centru de transplant unde s-au făcut 120 de transplanturi într-un an, mai mult de jumătate dintre pacienţii beneficiari fiind înscrişi pe liste în acelaşi an. Aceştia au beneficiat de transplant deşi pe lista de aşteptare existau pacienţi înscrişi în anul 2005.

 Vlad Voiculescu a anunţat că a sesizat organele abilitate în acest caz.

Ministrul Sănătății sesizează autoritățile privind nereguli la transplanturi
zoom

În ceea ce priveşte transplantul pulmonar, ministrul Sănătăţii susţine că România nu are posibilitatea nici măcar de recuperare postoperatorie, precizând că "modul în care s-au cheltuit banii la Sfânta Maria va fi lămurit săptămâna următoare".

În cadrul conferinţei de presă, Grupul de lucru pentru Transplant Pulmonar al Societăţii Române de Pneumologie a transmis că în prezent sistemul sanitar din România nu este pregătit să susţină în deplină siguranţă pentru pacient transplantul pulmonar.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-11-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray