2020-06-02 12:37

Ministrul Tineretului şi Sportului refuză să sprijine angajaţii ministerului şi federaţiile sportive pe durata stării de urgenţă

 |  14:15
Ministrul Tineretului şi Sportului refuză să sprijine angajaţii ministerului şi federaţiile sportive pe durata stării de urgenţă

Sindicatul Național Sport și Tineret a solicitat Parlamentului României să sprijine salariații din Ministerul Tineretului și Sportului, unitățile subordonate și federațiile sportive naționale, pe toată perioada stării de urgență care, pentru celor din sport, a însemnat suspendarea activităților, măsură luată cu scopul reducerii riscurilor de infectare cu SARS-CoV-2.

„Salariații din Sport și Tineret au cele mai mici salarii din întreg personalul bugetar, iar o eventuală reducere a veniturilor în urma aplicării unor măsuri de șomaj tehnic, scurtarea programului de lucru sau concedii fără plată pe termen scurt și mediu ar duce la imposibilitatea de a asigura un trai decent pentru noi și familiile noastre.

În aceste condiții este nevoie de susținerea personalului din Sport și Tineret, care nu poate depăși o asemenea perioadă cu reduceri suplimentare ale veniturilor, nivelul actual fiind la limita suportabilității, necesarul minim fiind asigurat și așa cu greu de la o lună la alta.

Dacă în Educație, imediat după suspendarea cursurilor și a celorlalte activități, salariații au primit în scris asigurări din partea ministrului că nu le vor fi afectate drepturile salariale pe perioada pandemiei, în domeniul nostru lucrurile au stat cu totul altfel. Ministerul Tineretului și Sportului a trimis în teritoriu numai adrese și decizii prin care a solicitat aplicarea măsurilor de restrângere a activității și suspendare a pregătirii, fără a transmite măsuri de protecție a veniturilor celor care muncesc în subordinea sa”, se menţionează în comunicatul sindicaliștilor din sport. Însă, surprinzător, demersul Sindicatului Național Sport și Tineret către Ministerul Tineretului şi Sportului a eşuat din start, pentru simplul motiv că ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a refuzat efectiv să apere interesele salariaților din Sport si Tineret. De ce? Ca să nu se complice, adică să nu se implice, şi, totodată, să nu fie luat în vizor de premierul Orban pe motiv că apără interesele angajaţilor şi nu interesul statului. Însă, sindicaliştii din sport şi-au găsit un aliat surpriză în persoana fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, zis și „Adeverinţă”.

Acesta, împreună cu alţi doi parlamentari, a iniţiat un proiect de lege pentru „acordarea unor facilități în domeniul tineret/sport, pe perioada stării de urgență” şi l-a înaintat către Biroul Permanent al Senatului, cu propunerea de a fi dezbătut și adoptat în regim de urgență. Practic, proiectul stipulează că veniturile salariale ale angajaților din aparatul central al Ministerului Tineretului și Sportului, unitățile subordonate acestuia și din federațiile sportive naționale să nu fie afectate ca urmare a măsurilor dispuse cu privire la suspendarea activităților din domeniul tineret si sport. De asemenea, sunt propuse măsuri pentru susținerea activității unor structuri sportive, a sportivilor și federațiilor sportive naționale care pregătesc loturi pentru Jocurile Olimpice.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine