2019-11-17 13:04

Mircea Dumitru: Manualele trebuie să fie mai vii, mai alerte

 |  20:57
Mircea Dumitru: Manualele trebuie să fie mai vii, mai alerte

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, declară într-un interviu la RFI că a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi încă dinainte de minivacanţa de 1 decembrie. El spune pe de altă parte că manualele ar trebui să fie mai vii, mai alerte.

"Ordinul este semnat. A fost o mică confuzie în spaţiul public, pentru că ordinul nu este încă postat pe site-ul ministerului, dar ordinul este semnat de săptămâna trecută, chiar înainte de mica vacanţă pe care am avut-o înainte de 1 decembrie. Am primit foarte multe mesaje, unele dintre ele de susţinere, de încurajare, alte persoane socotind că nu a fost decât o intenţie a noastră de a ajunge la acest ordin, o intenţie care nu a fost finalizată tocmai pentru că au fost şi voci critice care s-au ridicat împotriva acestui gen de reglementare, au apărut articole, pe bloguri, pe Facebook, tot felul de intervenţii. Ei bine, părinţi ne-au scris oarecum îngrijoraţi, crezând că am renunţat la această idee şi că de fapt am vrut să testez cum stau lucrurile şi că am spus ceva care nu corespunde realităţii. Nu, ordinul există şi ordinul a fost semnat şi urmează să fie şi postat pe site-ul ministerului" a declarat Mircea Dumitru la RFI.

Ministrul crede că "motivul pentru care unii profesori simt nevoia să dea această încărcătură mai mare de teme acasă este că programele noastre şcolare sunt foarte încărcate (...). Mi se pare că atât planul cadru, cât şi programele sunt foarte încărcate, manualele de asemenea sunt foarte încărcate şi ar trebui să mergem pe o soluţie de simplificare a transmiterii conţinuturilor pedagogice, educaţionale şi a manualelor, adică manuale care să fie mai vii, mai alerte, mai bine făcute, mai bine structurate".


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-12-06



Parerea ta...

ALYOSHA
06 Dec 2016

Planul cadru . . . incarcat ? Sa ramana doar 0,5 discipline !
DEBIROCRATIZARE
07 Dec 2016

Ordinul nr. 3066/1999 ?
PARINTI CURIOSI
07 Dec 2016

Unde poate fi consultat ordinul (invizibil) ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray