2019-10-16 15:35

Ce se întâmplă de luni cu VALIDAREA BILETELOR de tren

 |  18:23
Ce se întâmplă de luni cu VALIDAREA BILETELOR de tren

CFR Călători aduce, începând de luni, mai multe modificări la procedura de validare în tren a legitimaţiilor de călătorie.

Astfel, pentru îmbarcările din staţii cu ghişee de vânzare deservite de personal CFR Călători, biletul emis pentru un anumit tren nu mai poate fi validat de către personalul de tren, în situaţia în care se doreşte efectuarea călătoriei cu alt tren din aceeaşi zi, , informează compania de transport feroviar, citată de romaniatv.net.

În acest caz, este obligatorie solicitarea de către călător, la casele de bilete, a vizei de modificare/validare a legitimaţiei de călătorie pentru noul tren până cel târziu la o oră după ora de plecare a trenului înscrisă pe bilet. Modificarea se va putea realiza numai în măsura în care mai sunt locuri disponibile, atât la trenurile Interregio, cât şi la trenurile Regio, transmite CFR.

Potrivit CFR Călători, în situaţia în care călătorul se urcă în tren fără ca biletul să aibă viza de modificare/validare, la controlul documentelor de transport acesta va fi considerat fără legitimaţie de călătorie, iar personalul de tren îi va emite bilet la tarif de taxare în tren.

De la această regulă fac excepţie cazurile în care îmbarcarea se face dintr-o staţie nedeservită de personal CFR Călători ori în afara programului de lucru al acestuia, caz în care validarea legitimaţiilor de călătorie pentru aceste situaţii se face la personalul de tren.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray