2019-12-09 12:51

Motivation România a lansat o aplicație mobilă dedicată persoanelor în scaune rulante

 |  18:10
Motivation România a lansat o aplicație mobilă dedicată persoanelor în scaune rulante

Fundaţia Motivation România a lansat o aplicaţie mobilă dedicată celor care folosesc scaune rulante, membrilor familiilor acestora şi altor profesionişti din domeniul dizabilităţii.

Aplicaţia MotiActiv, care poate fi descărcată gratuit din Google Play, urmând link-ul http://bit.ly/MotiActiv, transmite săptămânal informaţii despre un stil de viaţă activ şi sănătos în scaun rulant şi este compatibilă cu sistemele de operare Android, urmând a fi dezvoltată şi versiunea iOS.

Aplicaţia include articole pe teme precum: menţinerea sănătăţii, tipuri de scaune rulante, sfaturi legate de aspecte emoţionale şi sexualitate, accesibilitate, stil de viaţă - călătorii, educaţie, drepturi şi obligaţii. Articolele sunt scrise de o echipă care include instructori de viaţă independentă, kinetoterapeuţi şi alţi specialişti cu experienţă în lucrul cu persoane cu dizabilităţi. În plus, aplicaţia permite setarea de alarme cu privire la consumul zilnic de apă şi schimbarea poziţiei în scaunul rulant pentru reducerea presiunii, acţiuni simple şi cu un impact puternic în menţinerea sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, precizează Fundaţia Motivation România.

"Ştim că una dintre recomandările cele mai importante în cazul persoanelor care au o dizabilitate dobândită, deci care ajung să folosească scaune rulante ca urmare a unor accidente, se referă la intervenţia timpurie. E foarte important ca atât persoana în cauză, cât şi familia să primească informaţii corecte şi să fie pregătite să gestioneze situaţiile care pot apărea", a declarat Erika Garnier, coordonator al serviciilor dedicate utilizatorilor de scaune rulante în cadrul Fundaţiei Motivation România.

Utilizatorii au posibilitatea să intre în legătură cu echipele Motivation direct din aplicaţie, prin apelarea gratuită a numărului 0800.030.762, disponibil de luni până vineri, în intervalul 09,00 - 16,00.

Aplicaţia MotiActiv a fost dezvoltată în cadrul proiectului Mentorat, instruire, sprijin şi implicare pentru viaţă independentă în scaun rulant, derulat de Fundaţia Motivation România în perioada 1 decembrie 2018 - 30 noiembrie 2019, cu sprijinul financiar al ING Bank România, prin programul "Adoptă un proiect!".


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



CITESTE SI...

România, campioana UE. Care este capitolul la care suntem lideri detașați Gospodăriile din Uniunea Europeană au cheltuit anul trecut peste 200 miliarde euro (echivalentul a 1,3% din PIB-ul Uniunii Europene) pentru comunicaţii (servicii poştale şi servicii şi echipamente de telefonie şi telefax), ceea ce reprezintă 2,3% din cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor, arată datele publicate marţi de Eurostat
03 Dec 2019 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray