2020-02-23 17:02

Tragedie în Mureș: Soțul judecătoarei care s-a sinucis în noiembrie, găsit decedat

 |  11:00
Tragedie în Mureș: Soțul judecătoarei care s-a sinucis în noiembrie, găsit decedat

Un bărbat de 44 de ani, conferenţiar universitar doctor la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie și soțul judecătoarei din Mureș care s-a sinucis în noiembrie, a fost găsit spânzurat în locuinţa sa din Livezeni, poliţiştii efectuând cercetări pentru ucidere din culpă, a informat Inspectorul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

"Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.5 Miercurea Nirajului au fost sesizaţi prin apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că e posibil ca tatăl acestuia să se fi sinucis într-un imobil situat pe raza comunei Livezeni. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi echipaje de jandarmi şi pompieri, care au pătruns în imobil, constatând că cele sesizate se confirmă. În interiorul imobilului a fost găsit spânzurat un bărbat, de 44 de ani, din comuna Livezeni. La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj medical care a constatat decesul acestuia. Cadavrul bărbatului a fost transportat la SML Târgu Mureş în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului", au anunţat reprezentanţii IPJ Mureş

 Poliţiştii efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

În luna noiembrie a anului trecut, soţia bărbatului a recurs la acelaşi gest, ea fiind găsită pe raza localităţii Sărăţeni, în apropierea autoturismului acesteia, căzută la pământ, prezentând o tăietură în zona gâtului.

"În data de 5 noiembrie 2019, în jurul orei 15,15, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat din localitatea Livezeni, cu privire la faptul că soţia acestuia a plecat de la domiciliu şi ar fi ameninţat că se va sinucide. În urma verificărilor şi a activităţilor desfăşurate de către aceştia, femeia, de 38 de ani, din localitatea Livezeni, a fost găsită pe raza localităţii Sărăţeni, în apropierea autoturismului acesteia, căzută la pământ, prezentând o tăietură în zona gâtului, totodată, la faţa locului fiind găsit şi un cuţit de bucătărie. De îndată, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 14 Ghindari i-au acordat primul ajutor şi, de asemenea, au solicitat prezenţa unui echipaj medical la faţa locului, ulterior aceasta fiind transportată în stare gravă la UPU Târgu Mureş în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", arăta IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

În ciuda eforturilor medicilor, femeia nu a mai putut fi salvată.

Cei doi soţi aveau împreună un copil minor, bărbatul mai având un fiu din prima căsnicie.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine