2019-08-24 23:12

Ne vom topi în această vară. Estimările specialiştilor pentru vremea din următoarea perioadă

 |  21:01
Ne vom topi în această vară. Estimările specialiştilor pentru vremea din următoarea perioadă

Vremea se va menţine caniculară în următoarele două săptămâni, iar temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius în majoritatea zonelor ţării, iar cele mai expuse sunt Banatul, Crişana, Oltenia şi Muntenia, au anunţat specialiştii de la Adminstraţia Naţională de Meteorologie, care au remis o comunicare oficială în cursul zilei de luni. Tot aceştia susţin faptul că temperaturile medii lunare se vor situa peste normalul climatologic, depăşind media multianuală lunară pentru august calculată între anii 1981 şi 2010, de 19,7 grade.

De exemplu, pentru luna viitoare, avertizează specialiştii de la ANM, în anumite zone, media va fi de 24 de grade Celsius! Tot ei transmit faptul că şi nivelul de precipitaţii va fi unul foarte scăzut, iar pentru luna august, prognozează, din datele primite de la ECMWF (n.r., liderul mondial pentru prognoza vremii) că în unele zone, aşa cum e sudul ţării, nivelul mediu va fi şi cu 40 de litri/mp sub media multianuală lunară.

„Temperaturile vor fi aproape de media normală în nord şi centru, dar cu un plus faţă de anii anteriori, iar în restul ţării cu siguranţă vremea va fi mai caldă, conform estimărilor. Vom avea şi temperaturi de peste 40 de grade, dar asta în august. Până atunci, rămân valabile prognozele anunţate oficial de noi”, a declarat, pentru PUTEREA, meteorologul de serviciu Alina Şerban.

Până în prezent, cele mai calde luni iulie din istorie au fost cele din 2012 (23,7 grade), 2007 (23 de grade) şi 2002 (22 de grade). Reprezentanţii ANM aşteaptă sfârşitul lunii pentru a realiza statistica privind acest aspect, dar conform primelor date, e foarte posibil ca media să se încadreze în acest Top 3.

BANAT

Prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme caniculară, cu maxime ale temperaturii aerului de 35-37 de grade, în medie. În cursul nopţilor, mediile termice vor scădea de la 20-21 grade la început, spre 17 grade pe 22 iulie, după care vor creşte din nou spre 18-19 grade. În primele zile din cea de-a doua săptămână temperaturile scad uşor de la o zi la alta, atingând valori medii diurne de 32-34 de grade pe 28 – 29 iulie, când minimele nocturne vor fi de aproximativ 17 grade. Dar spre finalul perioadei de prognoză regimul termic va creşte din nou şi temperaturile maxime vor atinge, în medie, 35-36 de grade în primele zile ale lunii august. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi posibile pe arii restrânse în prima săptămână de prognoză, iar probabilitatea pentru averse mai frecvente va creşte în intervalul 26-28 iulie.

CRIŞANA

La începutul intervalului temperaturile diurne vor avea valori medii de 33-34 de grade, dar apoi vor creşte, spre 37 de grade în jurul datei de 23 iulie, când vremea va redeveni caniculară. Ulterior, regimul termic va marca o nouă scădere, spre medii de 31-32 de grade pe 28 – 29 iulie, iar în primele zile din august se vor atinge temperaturi maxime de 33-34 de grade. Temperaturile minime vor scădea de la 20 de grade la începutul perioadei de prognoză, spre 16 grade pe 22 iulie, apoi se vor situa în jurul valorii de 18 grade până la finalul primei săptămâni. În a doua săptămână vor fi medii termice nocturne de 16-18 grade. Probabilitatea pentru averse şi fenomene asociate instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată în prima zi şi, din nou, în perioada 26-28 iulie. În rest, doar izolat vor fi ploi de scurtă durată, slabe cantitativ.

TRANSILVANIA

După o uşoară răcorire a vremii în primele două zile ale prognozei, vremea va redeveni călduroasă în intervalul 22-26 iulie, când se vor atinge din nou valori medii ale temperaturilor maxime de 33-34 de grade. După 27 iulie, regimul termic va scădea uşor, spre medii termice situate între 30-32 de grade, ce se vor menţine până la finalul celor două săprămâni de prognoză. Media temperaturilor minime nocturne va scădea spre 14 grade pe 22 iulie, pentru ca apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, să se menţină relativ constantă, în jurul a 14-15 grade. După prima zi în care vor fi averse pe arii extinse, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă şi doar între 26 şi 28 iulie sunt prognozate din nou ploi pe arii mai extinse, posibil însemnate cantitativ pe 28 iulie.

MARAMUREŞ

În primele zile, temperaturile maxime vor fi în creştere, de la o medie de 30 de grade pe 21 iulie, până la 35-36 de grade în intervalul 23-25 iulie. Apoi temperaturile vor scădea, spre 29-30 de grade pe 28 şi 29 iulie, pentru ca în intervalul 30 iulie – 2 august să se situeze, în medie, la valori de 31-32 de grade. Temperaturile minime vor scădea la începutul intervalului de prognoză, atingând valorea medie de 15 grade pe 22 iulie, apoi se vor încadra, în general, între 15 şi 17 grade, până la sfârşitul perioadei de prognoză. Manifestările de instabilitate atmosferică vor fi mai frecvente în prima zi a intervalului şi, din nou, în perioada 26-28 iulie, când aversele pot fi mai însemnate cantitativ.

MOLDOVA

La începutul intervalului de prognoză vremea se va răcori, maximele diurne vor scădea de la valori medii de 34-35 de grade în prima zi la 30 de grade în cea de a doua zi, dar ulterior vremea va redeveni călduroasă, caniculară chiar în intervalul 23-27 iulie, când mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul a 35-36 de grade. Între 28 iulie şi 2 august, regimul termic diurn va fi caracterizat de medii termice de 32-33 de grade. În ceea ce priveşte temperaturile nocturne, acestea vor marca o scădere la începutul intervalului de prognoză, atingând o medie de 15 grade pe 22 iulie, pentru ca în intervalul 23 iulie – 2 august să se situeze între 17 şi 19 grade. Local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, în special la începutul intervalului de referinţă (20 iulie) şi, din nou, între 26 şi 28 iulie, când vor fi posibile izolat şi ploi torenţiale.

DOBROGEA

Până pe 23 iulie, temperaturile maxime se vor situa în jurul unei valori medii de 30 de grade, apoi regimul termic va marca o creştere, vremea va deveni călduroasă, izolat caniculară, iar maximele diurne vor atinge 33-34 de grade între 25 şi 28 iulie. Ultima parte a perioadei de prognoză va fi caracterizată de temperaturi medii diurne de aproximativ 31 de grade. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie variabilă în prima săptămână de prognoză, când mediile termice se vor situa, în general,            în jurul valorii de 19 grade, dar a doua săptămână va fi caracterizată de nopţi tropicale, cu temperaturi ce nu vor coborî, în medie, sub 20-21 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi foarte scăzută şi doar pe 21 şi 28-29 iulie sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată.

MUNTENIA

Vremea va fi călduroasă pe tot parcursul intervalului, chiar caniculară în prima zi de prognoză şi, din nou, în intervalul 25-28 iulie, când se vor atinge medii ale temperaturilor maxime de 36-37 de garde. După 29 iulie canicula va persista, chiar dacă la cote mai reduse, iar maximele termice se vor situa în jurul a 35 de grade până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză. Valorile de temperatură pe timpul nopţilor vor marca o scădere, de la 20-21 de grade pe 21 iulie, spre 16 grade pe 24-25 iulie, pentru ca apoi regimul termic nocturn să crească din nou, fiind caracterizat, în medie, de valori de 18-19 grade până la finalul perioadei de prognoză. Probabilitatea pentru averse va fi destul de scăzută pe ansamblu, totuşi manifestări de instabilitate atmosferică sunt de aşteptat în zonele submontane, unde cel mai probabil pe 20-21 iulie şi, din nou, în intervalul 26-29 iulie vor fi ploi de scurtă durată.

OLTENIA

Vremea se va menţine călduroasă şi pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză media maximelor diurne nu va coborî sub 34 de grade. Cele mai ridicate valori medii ale temperaturii aerului, de 36-37 de grade, se vor înregistra pe 20, 26 şi 27 iulie, când canicula va fi mai intensă. Nopţile vor fi caracterizate de temperaturi minime ce se vor situa, în medie, între 18 şi 21 de grade în prima săptămână de prognoză, pentru ca în cea de-a doua săptămână regimul termic nocturn să fie relativ constant, cu temperaturi minime de aproximativ 18 grade, în medie. Probabilitatea pentru averse va fi destul de scăzută, totuşi manifestări de instabilitate atmosferică sunt de aşteptat pe arii restrânse la începutul intervalului, dar şi între 26 şi 29 iulie, cu menţiunea că în jurul datei de 28 iulie ploile pot fi însemnate cantitativ.

Foto: Lucian Curelariu


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-07-20

Mai multe imagini:
Ne vom topi în această vară. Estimările specialiştilor pentru vremea din următoarea perioadă
zoom
Ne vom topi în această vară. Estimările specialiştilor pentru vremea din următoarea perioadă
zoom
Ne vom topi în această vară. Estimările specialiştilor pentru vremea din următoarea perioadă
zoom





Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray