2020-01-17 18:18

Nu sunt BANI. Guvernul vrea să amâne dublarea ALOCAȚIILOR

 |  15:53
Nu sunt BANI. Guvernul vrea să amâne dublarea ALOCAȚIILOR

Chiar dacă legea privind dublarea alocațiilor pentru copii se află pe masa președintelui pentru promulgare, premierul Ludovic Orban susține că în acest moment nu sunt prevăzute resursele care să acopere acest efort bugetar, lucru posibil după rectificare. În acest sens, soluția guvernului este de a amâna termenul de intrare în vigoare a legii.

„Cel mai probabil soluția pe care vom merge e de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până vom avea resurse. (...) Acest lucru se poate face după rectificare”, a spus Orban vineri, după o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în acest moment nu are de gând să refuze promulgarea legii privind dublarea alocației pentru copii, însă aceasta se află încă în analiză.

„Proiectul de lege a ajuns la mine si are termen de promulgare 18 ianuarie. La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar ea încă se afla în analiză si în așteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului”, a spus Iohannis.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray