2019-10-24 07:38

O nouă serie de controale în sectorul 4, începând cu 31 martie

 |  16:34
O nouă serie de controale în sectorul 4, începând cu 31 martie

După două săptămâni de controale la societățile comerciale, autoritățile din sectorul 4 au făcut public bilanțul acțiunilor.

Astfel, au fost verificate 112 societăţi comerciale de pe raza întregului sector 4. Principalele nereguli depistate au fost: comercializarea produselor fără termen de valabilitate sau cu termen de valabilitate expirat, neafişarea preţurilor, lipsa acordului de funcţionare, a calificării personalului în domeniul alimentar, depăşirea obiectului de activitate autorizat, depozitarea necorespunzătoare a produselor propuse spre neutralizare, ocuparea domeniului public cu materiale utilizate în scop personal etc. Echipele de control ale Serviciului Inspecţie Comercială din cadrul Direcţiei Poliţie Locală sectorul 4 au aplicat sancţiuni contravenţionale totalizând 1.565.300 de lei.

Din cele 112 amenzi aplicate au fost deja încasate 56. Verificările vor continua şi în perioada următoare, până la 31 martie a.c., dată la care autoritățile din sectorul 4 vor demarao altă serie de verificări, pentru a constata dacă echipele de inspectori au efectuat corect controalele şi dacă agenţii economici s-au conformat dispoziţiilor şi au intrat în legalitate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-02-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray