2019-12-07 14:27

OPINIE.Campania „STB 110 Ani”, semnul unei schimbări

 |  12:09
OPINIE.Campania „STB 110 Ani”, semnul unei schimbări

Muzică, explozie de voie bună, bucurie și conștientizare - acestea sunt doar câteva din cuvintele care caracterizează evenimentul aniversar al Societății de Transport București SA.

Evenimentul a fost celebrat printr-un concert al îndrăgiților cântareți Smiley, What’s Up și Jo. Această campanie - pentru că vorbim aici despre o întreagă campanie aniversară a STB - a fost văzută ca o provocare. Și vorbim despre o provocare pentru că s-a dorit - prin instrumentele noi de advertising folosite în campania STB 110 ani - să se dea semnalul unei schimbări în societate, începând de la atitudinea pe care fiecare din noi o avem în autobuz sau pe stradă, până la modul de comunicare al companiilor, indiferent că acestea sunt de stat sau din mediul privat. Iar aici vorbim despre faptul că și companiile de stat și cele private trebuie să vadă comunicarea cu cetățenii, în slujba cărora se află, într-un mod mai apropiat de ei si de nevoile lor, sa comunice „outside the box”, ca să zic așa. Astfel, având în vedere faptul că adresabilitatea către segmentul de public tânăr e imensă în mediul online, se impune ca din ce în ce mai multe campanii să fie realizate prin intermediul influencerilor (vloggeri și bloggeri) pentru a transmite mesajele publicului preponderent tânăr. De altfel, chiar dacă bugetele care se cheltuiesc pe astfel de campanii în online sunt mai mici, rezultatele sunt invers proporționale, reach-urile care se obțin într-o asemenea campanie ajung la cifre surprinzător de mari. Revenind la evenimentul aniversar „STB 110 Ani” putem spune că acesta și-a atins obiectivele propuse: lucrurile se schimbă în bine într-un oraș așa cum e Bucureștiul, investind desigur în confortul și în siguranța cetățenilor așa cum face STB SA, dar și încercând fiecare din noi să schimbăm câte ceva. Iar schimbarea se produce din toate direcțiile, nu doar de la cei care se ocupă de serviciile publice, dar și de la noi înșine, indiferent de opțiunea politică pe care o avem, indiferent de nivelul de educație, de rasă, religie sau sex.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Teroarea RATB Circulația cu transportul în comun în București, în special cu cel de suprafață, este o probă de rezistență și o cauză zilnică de epuizare fizică și psihică pentru sutele de mii de locuitori - muncitori ai Capitalei, ce n-au încotro și se deplasează la/de la serviciu cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul
08 Iul 2015

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray