2019-07-22 08:38

Părinții vor primi VOUCHERE de 150 de euro lunar

 |  17:12
Părinții vor primi VOUCHERE de 150 de euro lunar

Un nou proiect de lege vizează acordarea unor vouchere în valoare de 150 de euro lunar pentru persoanele care îngrijesc copii cu vârste de până la 3 ani, scrie DC News.

Este vorba de sume de bani de care părinții sau îngrijitorii au nevoie pentru serviciile de asistență despre care inițiatorii spun să nu mai sunt acoperite după vârsta de doi ani, atunci când mama trebuie să se întoarcă la muncă și copilul încă nu poate fi înscris la grădiniță iar în ceea ce privește creșa, aici sunt mult prea puține locuri.

Înițiativa prevede ca voucherele să fie acordate lunar, la cerere și vor fi emise de unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Voucherele pot fi folosite pentru: 

Creşe şi grădiniţe;

Centre de petrecere a timpului liber care au spaţii destinate copiilor sub 3 ani;

Bone care îşi desfăşoară activitatea conform Legii nr. 167/2014 privind exercitarea meseriei de bonă;

Alte spaţii publice sau private care includ servicii de asistenţă şi îngrijire a copilului, autorizate să funcţioneze în acest sens.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-24

In legatura cu acest articol...

ULTIMA ORĂ: Comisia de la Veneția, un nou RAPORT DUR asupra justiției din România

Victor Ciorbea a DEMISIONAT. Cine îl va înlocui

SĂRBĂTOARE mare pentru credincioşii ortodocşi pe 24 iunie. Obiceiuri şi TRADIŢII de Drăgaică / Evenimente de Sânziene şi Ziua Iei în Capitală

ULTIMA ORĂ: Două avioane s-au CIOCNIT și prăbușit în Germania




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray