2020-04-05 10:07

Patru oameni au ajuns la spital, din cauza unui șofer băut

 |  17:51
Patru oameni au ajuns la spital, din cauza unui șofer băut

Un autoturism a intrat într-un cap de pod, pe un drum județean din Giurgiu, iar în urma accidentului patru persoane au fost rănite. Poliția a constatat că șoferul care a provocat accidentul era băut.

Potrivit Poliției Giurgiu, accidentul a avut loc pe drumul judeţean 401, pe raza localităţii Hotarele.

"În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DJ 401, pe raza localităţii Hotarele, un tânăr de 30 de ani, din comuna Izvoarele, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de un autoturism care circula în aceeaşi direcţie de mers, a intrat în coliziune cu acesta, a pierdut controlul autoturismului, a lovit un cap de pod din care a ricoşat într-un gard, revenind ulterior pe partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier, atât bărbatul de 30 de ani, cât şi alţi trei pasageri din maşina pe care o conducea, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti pentru acordarea de îngrijiri medicale", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.

În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că şoferul autoturismului avea o alcoolemie de 0,55 miligrame la litru alcool pur în aerul expirat.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice – mai informează IPJ Giurgiu. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine