2020-04-07 23:11

Pedepsele pentru agresorii cadrelor didactice, MAJORATE. Ce lege a adoptat Senatul

 |  11:00
Pedepsele pentru agresorii cadrelor didactice, MAJORATE. Ce lege a adoptat Senatul

Senatul a adoptat luni proiectul de “Lege privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, potrivit edupedu.ro

Legea majorează cu o treime pedepsele pentru agresorii cadrelor didactice.

Dacă în prezent cel care amenință un profesor poate primi până la un an de închisoare, în baza noii legi pedeapsa ajunge la un an și patru luni, potrivit documentului. În cazul lovirii sancțiunile sunt și mai mari, de până la doi ani și jumătate de închisoare. Dacă vinovatul are mai puțin de 14 ani, atunci nu va răspunde penal, iar în cazul celorlalți minori pedeapsa se înjumătățeste, indică sursa citată.

 

În expunerea de motive a proiectului de lege adoptat de Senat, se arată că potrivit “unui studiu efectuat anii trecuţi pentru Ministerul Educaţiei, peste 70.000 de profesori români au fost, cel puţin o dată, jigniţi, ameninţaţi sau chiar loviţi de către elevi sau părinţi. Studiul a fost făcut în 1.200 de şcoli, cu un număr total de 586.000 de elevi. Dintre aceştia, 2.400 au recunoscut că şi-au insultat sau înjurat profesorii, iar aproape 200 au mărturisit, unii dintre ei cu mândrie, că au bătut, cel puţin o dată, un cadru didactic”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine