2019-11-17 00:01

Peste 800 de copii adoptaţi naţional şi internaţional

 |  15:52
Peste 800 de copii adoptaţi naţional şi internaţional

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a anunţat că peste 820 de copii au fost adoptaţi naţional în 2014 şi alţi 13 au fost adoptaţi internaţional.

Potrivit datelor prezentate de Mediafax, cei mai mulţi copii adoptaţi au fost în Bucureşti (55) şi în judeţele Prahova (43), Dolj (36), Braşov (34), Bihor, Constanţa (câte 33) şi Vaslui (30). Cele mai puţine adopţii au fost încheiate în Bacău (una), Maramureş (trei), Tulcea, Teleorman, Covasna şi Mehedinţi (câte opt), Ialomiţa, Harghita şi Bistriţa-Năsăud (câte nouă). În prezent, peste 4.000 de copii din toată ţara sunt declaraţi adoptabili, însă doar aproximativ 1.700 de familii sunt atestate să adopte. Cei mai mulţi copii declaraţi adoptabili, respectiv 2.140, au între şapte şi 13 ani, 1.063 au între trei şi şase ani, 548 au între zero şi doi ani, iar 309, între 14 şi 17 ani.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-03-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray