2019-10-14 01:39

Primăria Capitalei și STB SA marchează împlinirea a 110 ani de transport public bucureștean

 |  13:25
Primăria Capitalei și STB SA marchează împlinirea a 110 ani de transport public bucureștean

Transportul public bucureștean aniversează anul acesta 110 ani de la înființarea primei concesiuni care a devenit principala companie de transport în comun din Capitală.

Cu acest prilej, Primăria Capitalei, prin STB SA, a demarat o campanie -  „STB 110 ani” -, prin care îi încurajează pe bucureșteni să folosească tot mai mult transportul în comun.

Astfel, este marcat un nou început, obiectivul fiind descongestionarea traficului și punerea orașului în mișcare.

Sigur, pentru atingerea acestui scop este nevoie de investiții și de dotarea STB cu mijloace de transport cât mai moderne, adaptate cerințelor actuale.

În acest sens, Primăria Capitalei a luat în ultima perioadă o serie de decizii importante, dintre care pot fi menționate:

• Achiziționarea a 100 de troleibuze noi, din gama de 12 metri, Euro 6;

• Achiziționarea a 100 de tramvaie cu lungime de 36 metri;

• Achiziționarea a 130 de autobuze hibride;

• Achiziționarea a 100 de autobuze electrice;

• Modernizarea stațiilor de tramvai, troleibuz şi autobuz, prin achiziționarea de mobilier urban modern;

• Modernizarea a 10 km de linii de tramvai.

De altfel, transportul în comun din Capitală se află într-o continuă evoluție și transformare, iar printre demersurile și obiectivele STB se numără:

• Achiziția a 40 de tramvaie cu lungime de 18 m;

• Fabricarea a 8 tramvaie BUCUR LF;

• Echiparea cu sistem de aer condiționat a unui număr de 46 de tramvaie tip V3A;

• Echiparea cu sistem de aer condiționat a unui număr de opt tramvaie tip BUCUR LF.

Pentru a marca acest moment aniversar - 110 ani de transport  public bucureștean -, STB SA le oferă bucureștenilor, sâmbătă, 6 iulie, de la ora 18.00, în Parcul Izvor, un concert susținut de What’s Up, Smiley și Jo, atmosfera fiind întreținută de MC Cristi Nitzu.

Atât vedetele, cât și vloggerii și bloggerii prezenți la concert vor cânta imnul recent lansat al STB SA și al evenimentului – compus și interpretat de What’s Up.

Concertul va fi transmis live pe paginile de Facebook ale artiștilor protagoniști ai concertului și pe pagina de Facebook a STB SA.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray