2020-08-11 16:47

Primarul din Galaţi: Victor Ponta mi-a spus că podul peste Dunăre se va face abia în 2030

 |  07:57
Primarul din Galaţi: Victor Ponta mi-a spus că podul peste Dunăre se va face abia în 2030

Primarul din Galaţi, Marius Stan, a declarat, că remierul Victor Ponta i-a spus, în urmă cu două săptămâni, că podul peste Dunăre dorit de autorităţile din Brăila se va face în 2030. În cadrul întâlniri a autorităţilor cu ministrul Transporturilor, care a avut loc vineri, s-a afirmat că proiectul va începe în acest an.

Primarul din Galaţi, Marius Stan, a precizat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că un proiect al său privind realizarea unui tunel pe sub Dunăre, care să asigure legătura dintre municipiul Galaţi şi judeţul Tulcea, nu beneficiază de susţinere politică. Edilul a precizat astfel, că premierul Victor Ponta i-a spus, în urmă cu două săptămâni, despre proiectul autorităţilor din Brăila privind construirea unui pod peste Dunăre care să asigure legătura cu judeţul Tulcea, că acesta se va realiza abia în 2030.

"La ultima vizită la premier, acum două săptămâni, m-am dus foarte supărat pe acest subiect la domnul premier pentru că apăruseră pe SEAP cele două subiecte. Textual, mi-a zis domnia sa: «Haideţi, domnule, să fim serioşi, proiectul acesta de pod pe la Brăila se va face prin 2030». Reţineţi, sunt vorbele premierului pe care mi le asum şi pentru care răspund de ceea ce vorbesc. Nu sunt neserios - ei, când asculţi ce spune premierul şi după aceea, vineri acum, când te duci la întâlnirea cu factorii de decizie de la Brăila, în faţa ministrului Transporturilor şi a celor de la CNADR şi ţi se spune că, domnule, noi anul acesta deja începem proiectul, cine minte?", a afirmat primarul Marius Stan.

Edilul a mai spus că, pe SEAP, în momentul de faţă este înscris atât studiul de fezabilitate privind proiectul susţinut de el pentru realizarea unui tunel pe sub Dunăre care să asigure legătura dintre municipiul Galaţi şi judeţul Tulcea, cât şi cel autorităţilor din Brăila care doresc construirea unui pod peste Dunăre care să asigure legătura dintre judeţele Brăila şi Tulcea.

Primarul Marius Stan a precizat că proiectul care vizează realizarea tunelului pe sub Dunăre nu a beneficiat de susţinerea Guvernului, care nu l-a inclus în Masterplanul de Transport trimis la Uniunea Europeană, spre deosebire de cel privind podul de la Brăila.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-03-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz