2019-07-20 19:45

Prognoza meteo. Cum va fi vremea miercuri şi joi în ţară şi Bucureşti!

 |  15:10
Prognoza meteo. Cum va fi vremea miercuri şi joi în ţară şi Bucureşti!

Meteorologii anunţă că vremea va fi, miercuri, în general frumoasă şi se va încălzi în toată ţara, astfel că regimul termic se va încadra, în general, în limite normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi 22 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 11 grade.

De asemenea, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice, nord-estice şi la munte, unde numai izolat va ploua slab. Vântul va prezenta intensificări temporare în cursul zilei în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari pe crestele montane, iar seara şi noaptea va diminua treptat în intensitate.

Şi în Bucureşti vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea unele intensificări ziua, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 5...7 grade.

Vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească şi joi, devenind mai caldă decât în mod normal la această dată în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara în zona de nord a Carpaţilor Orientali, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 4 şi 14 grade, uşor mai scăzute în estul Transilvaniei.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-04-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray