2019-12-09 12:02

Proiect adoptat în Senat: ÎNCHISOARE pentru cei care nu-și plătesc contribuțiile la stat

 |  21:53
Proiect adoptat în Senat: ÎNCHISOARE pentru cei care nu-și plătesc contribuțiile la stat

Senatul a adoptat tacit, în ședința de marți a plenului, proiectul lui Eugen Teodorovici care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani pentru cei care nu virează la timp contribuțiile care sunt reținute din salarii, pensii, asigurări sociale de sănătate, drepturi de autor și alte venituri, informează Mediafax.

Forma inițială a proiectului senatorului PSD Eugen Teodorovici a fost trimisă la comisia de buget și comisia juridică, unde a fost eliminat amendamentul referitor la pedeapsa cu închisoare de la 1 an la 6 ani pentru neplata contribuțiilor la timp, însă, prin împlinirea termenului de adoptare, pe data de 6 noiembrie, proiectul a trecut tacit de Senat.

For decizional este Camera Deputaților.

 

Inițiativa legislativă a fostului ministru de Finanțe propune modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

„Art. 6 - Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani reținerea și neplata, încasarea și neplata, ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, prevede modificarea adusă prin inițiativa legislativă a senatorului PSD.

Într-o anexă la proiectul de lege, Eugen Teodorovici prezintă lista impozitelor și contribuțiilor care intră sub incidența articolului menționat:

„Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română. Impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, Impozit pe venitul din salarii și asimilate salariilor. Impozitul pe veniturile din arendă. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi. Impozit pe veniturile sub formă de dividende. Impozitul pe veniturile din pensii. Contribuția de asigurări sociale. Contribuția de asigurări sociale de sănătate. Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal Contribuția la Fondul pentru mediu”, arată anexa citată.

De asemenea, incidența articolului intră și „Impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc. Impozitul pe veniturile din alte surse. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate asociere fără personalitate juridică și o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II”, conform sursei citate.

Un alt articol prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani de închisoare, în cazul în care stabilirea taxelor, impozitelor și contribuțiilor se va realiza într-o manieră greșită, neîndreptățită, pentru obținerea de foloase proprii.

„Art. 8 — (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”, conform proiectului de lege.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-26



Parerea ta...

PULIMEA LA PUSCARIE,
27 Noi 2019

iar mama hotilor care au furat, nu?! Discotecar traseist,scarbos, impreuna cu toata sleahta de derbedei politici care ati pus tara pe butuci...aveti tupeu maxim! Las ca asa le trebuie sclavilor care v-au votat si va tot voteaza! Voi insa, derbedei cu imunitate (pentru a fura fara numar...) de urgia Lui Dumnezeu, tot nu veti scapa!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray