2019-11-12 13:44

Raport OCDE: Diaspora românească, a cincea cea mai numeroasă din lume

 |  13:03
Raport OCDE: Diaspora românească, a cincea cea mai numeroasă din lume

Trei sferturi (75%) din declinul populaţiei României între anii 2000 şi 2018 (de la 22,4 milioane la 19,5 milioane) are drept cauză emigrarea, diaspora românească fiind a cincea cea mai mare din lume, arată Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), într-un nou raport publicat marţi la Paris, informează Agerpres.

Potrivit documentului, intitulat „Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrants'' (Talent în străinătate: o recenzare a emigranţilor români), în 2015-2016, 3,6 milioane de persoane născute în România (17%) trăiau în ţările OCDE, dintre care 54% erau femei. Între 2000-2001 şi 2015-2016, numărul emigranţilor români a crescut cu 2,3 milioane. Italia, cu aproape o treime din populaţia emigranţilor români (peste 1 milion), a fost ţara gazdă lider, urmată de Germania (680.000) şi Spania (573.000).

În ultimii ani, aproximativ 25% dintre românii care trăiesc în România şi-au exprimat dorinţa de a se stabili definitiv în străinătate dacă ar avea posibilitatea, unul dintre cele mai mari procente înregistrate în regiune. Aproape jumătate dintre persoanele în vârstă de 15-24 de ani din România au declarat că intenţionează să emigreze.

Emigranţii români lucrează în cea mai mare parte în meserii slab calificate, iar dintre cei cu studii superioare, mulţi sunt supracalificaţi, se spune în raport.

Aproape jumătate din românii cu studii superioare care au emigrat în ţările OCDE ocupă locuri de muncă cu nivel scăzut de calificare. 

În ceea ce priveşte numărul şi locurile de emigrare, documentul detaliază că emigranţii din România au reprezentat cel de-al şaselea cel mai mare grup de emigranţi în ţările OCDE în 2015-2016 şi cel mai mare grup de emigranţi din regiunea vecină a României. Între 2000-2001 şi 2015-2016, numărul acestora a crescut cu 2,3 milioane până la 3,4 milioane. Cea mai mare parte a acestei creşteri (1,1 milioane de emigranţi) a avut loc între 2005-2006 şi 2010-2011. Compoziţia demografică a emigranţilor români a evoluat: în timp ce ponderea femeilor a rămas stabilă la 51%, un proces de întinerire poate fi observat în rândul emigranţilor, peste 90% dintre ei având vârstă de muncă.

Ţările europene din OECD au înglobat 90% din totalul emigranţilor români din zona OCDE în 2015-2016, iar 67% au locuit în Italia, Germania sau Spania. Creşterea numărului acestora a fost deosebit de ridicată în Italia, Spania şi Regatul Unit, în mare măsură determinată de emigranţi tineri şi recenţi, deşi creşterea a avut loc în perioade diferite în fiecare ţară. 

Diaspora românească se caracterizează printr-o integrare destul de reuşită în societăţile gazdă, adoptând destul de frecvent limbile şi normele demografice ale ţărilor de destinaţie.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray