2020-02-23 16:57

REACȚIA furtunoasă a Gabrielei Firea la acuzațiile lui Cîțu: "Va fi cutremur politic!”

 |  19:58
REACȚIA furtunoasă a Gabrielei Firea la acuzațiile lui Cîțu: "Va fi cutremur politic!”

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu lansează sâmbătă pe Facebook un atac dur la adresa primarului Capitalei Gabriela Firea, pe care o acuză că este incompetentă şi iresponsabilă şi că a folosit bugetul Primăriei în scop electoral. Primarul Capitalei Gabriela Firea i-a răspuns tot pe Facebook, numindu-l ”primul speculant pe curs al ţării”

”Bugetul PMB folosit de primarul general în scop electoral!  Astăzi este un moment bun să aflaţi cum au fost cheltuiţi banii dumneavoastră de Gabriela Firea. PMB a avut un buget anual în medie de 5.8 miliarde lei în perioada 2017-2019 versus 3.9 miliarde lei în 2016. Problema este ce s-a întâmplat cu banii. S-a dus această diferenţă în investiţii? Evident că NU”, scrie Cîţu pe Facebook, anunţând că arată cum se căpuşează un buget în interes personal de către un primar general ”incompetent şi iresponsabil” 

 ”Celebrele companii înfiinţate ilegal de primarul general şi PSD plătesc DOAR salarii şi atât- cheltuielile de personal reprezintă între 80% şi 90% din totalul cheltuielilor. Dacă vă întrebaţi cum apar sinecurile în economie, aveţi aici răspunsul. Este clar că doar evoluţia cheltuielilor de personal arată că primarul general a folosit banii primăriei în scop electoral”, scrie Florin Cîţu.

 El explică şi ce s-a întâmplat cu cheltuielile cu asistenţa socială, unde ”datele arată şi mai clar că bugetul primăriei a fost folosit în interes personal şi de partid”. 

”În 2016 PMB cheltuia 2.6 milioane lei iar în 2019 a cheltuit 420.5 milioane lei!!!! Vă rog să recitiţi cifrele şi să realizaţi diferenţa. Această evoluţie a avut loc în condiţiile în care cheluielile cu asistenţa socială sunt responsabilitatea sectoarelor. În perioada 2017-2019 PMB a cheltuit DOAR pe asistenţă socială 845 milioane lei”, afirmă Florin Cîţu, citat de news.ro.

 El mai prezintă încă o decizie pentru care PMB trebuie să dea un răspuns bucureştenilor, respectiv aceea că în 2019 PMB nu a mai avut bani să plătească subvenţia pentru energie termică, deşi o primeşte de la bugetul de stat. 

” Astfel la jumătatea anului trecut primarul general ne-a dat DOVADA supremă a incompetenţei şi iresponsbilitatii şi s-a împrumutat 460 milioane lei pe 20 ani pentru a plăţi subvenţia pentru energie termică. Să fie mai clar, a îndatorat PMB pe 20 de ani pentru plata unor sume pe care le primeşte de la bugetul de stat oricum”.

Cîțu afirmă că, atunci când plăteşti lunar 125.4 milioane doar salarii şi 32 milioane asistenţă socială (faţă de 72 milioane şi 4 milioane în 2016) este clar că nu mai ai bani şi de subvenţie, iar ”acest dezastru se întâmplă în condiţiile în care valoarea subvenţiei pentru energie termică a rămas aproape neschimbată”.

”PMB a folosit aceeaşi formulă pe care au folosit-o guvernele PSD din ultimii trei ani. Nu există nicio diferenţă între Dragnea, Valcov, Teodorovici şi Firea. Toţi au folosit bugetele alimentate cu bani publici în interes personal şi de partid”, conchide ministrul Finanţelor.

Primarul Capitalei Gabriela Firea îi răspunde ministrului finanţelor Florin Cîţu

”Nu mai petreceţi, mâncaţi, beţi şi staţi prin curent şi praf, în birourile ministeriale!  Mă sună presa de dimineaţă, să-mi ceară reacţie cu privire la ce a zis vremelnicul şef peste Finanţele ţării despre mine şi Primăria Capitalei. Da, mă autodenunţ : am folosit bugetul Capitalei pentru oameni-ceea ce dumnealui numeşte în “scop electoral”. Da, recunosc : am alocat resurse cu nemiluita pentru spitale, cumpărarea de noi autobuze, ambulanţe, lărgirea de artere, modernizarea ţevilor de termoficare, consolidarea clădirilor cu bulină, sprijin financiar pentru persoane cu dizabilităţi, femei însărcinate, nou născuţi, familii monoparentale, tratamente FIV-proiecte în premieră -, recuperarea parcurilor, a spaţiilor verzi, plus subvenţiile la transport şi energie termică etc.     Şi da, am tăiat robinetul firmelor căpuşă abonate ani de-a rândul la bugetul Capitalei-cele mai multe ale unor membri sau/şi simpatizanţi/ sponsori ai PDL-PNL. De asta ţipă toţi acum, în campanie! Vor din nou unul de-al lor la Primărie, să facă ce ştiu ei mai bine! Mult pentru afacerile lor, puţin pentru cetăţeni!”, susţine Firea.

”Companiile municipale care sunt şi rămân ale cetăţenilor nu sunt bune, pentru că fac treabă de calitate şi economii la buget! Să vină din nou căpuşele lor, să se mufeze la banii bucureştenilor!”, adaugă ea.

 Firea anunţă că va organiza o conferinţă de presă şi va răspunde punctual ”aberaţiilor transmise de ministrul de finanţe-primul speculant pe curs al ţării!”

”Inclusiv cât avem cu toţii de plătit, de pe urma împrumuturilor şi a deciziilor controversate privind retrocedări în parcuri ale unor primari de dreapta.  Aşa de buni pentru bucureşteni, încât au lăsat în urma lor zero proiecte realizate dar sute de milioane de euro datorate”,  adaugă ea.

Ei îl invită şi pe ministrul Finanţelor la conferinţă ”să spună în faţa bucureştenilor de ce a tăiat de la 55 la 50% cota pentru anul acesta, alocată Primăriei Generale iniţial, ştiind din start că banii vot fi insuficienţi pentru nevoile Capitalei, în condiţiile în care Bucureştiul contribuie cu 25% la PIB-ul României iar PMB primeşte un infim procent de 0,6, fiind singurăaprimărie din ţara care nu este lăsată să colecteze impozite locale. 

 ”Va urma! Va fi cutremur politic!”, avertizează Firea.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-18



Parerea ta...

CIUMA ROSIE
18 Ian 2020

a furat cu nesimtire si a cumparat proprietati in insulele grecesti
CUCUVEAUA ROZ -BOMBON
18 Ian 2020

Dovada,vorba Elenei ceausescuPoti zice ce vrei dar daca nu ai dovezi.....Stim ..lumea nu i proasta ..stim cine sunteti voi ciuma galbena MINCINOSI PROSTI SI TRAGATORI PE NAS Niste incompetenti SIKTIR!
CALITATE
19 Ian 2020

E sigur: vom avea alegeri locale în două tururi! Moțiunea de cenzură nu are nicio șansă. PSD va fi pulverizat. In curând vorbim despre dispariția Gabrielei de pe scena politica asa cu sa vorbit si despre șomer Dancila!
CIORDEALA
19 Ian 2020

Sa trimita corpul de control al guvernului , pentru inventar
O PARERE
19 Ian 2020

Si Udrea a zis de dezvaluiri de mare impact, Firea, Dancila, la fel, toate un mare fas. Socul o sa fie cand vor fi desfiintate cele 22 companii ale primariei si verificate toate contractele turcesti !
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
19 Ian 2020

bai clonatule de ce furi numele altuia? tot mananci kaka fara limite si nici nu ai curaj sa te semnezi cu numele tau/vezi ca elena ceausescu a platit pentru porcariile facute si e valabil pentru toti mafiotii aceeasi regula se aplica-dovada va fi adusa la momentul executiei-faptul ca ati mituit tot felul de persoane nu va scuteste de ziua judecatii......TIC-TAC 10-9-8-7-6-5-4-3-2-1-0 game over
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine