2019-11-22 10:25

S-a reproiectat amplasamentul staţiei de metrou Parc Drumul Taberei

 |  18:57
S-a reproiectat amplasamentul staţiei de metrou Parc Drumul Taberei

Lucrările la Magistrala 5 de metrou au ieşit din grafic. Oficialii Metrorex susţin că de vină este constructorul, dar şi situaţia ivită ca urmare a reproiectării staţiei Parc Drumul Taberei. A fost nevoie să fie reproiectat amplasamentul staţiei, ca urmare a dorinţei de a nu se tăia mulţi arbori din parc.

La începutul acestei luni, la staţia Parc Drumul Taberei fuseseră efectuate lucrări de devieri reţele, deviere trafic şi lucrări de structură în proporţie de 16%. În tot acest timp, cele două TBM-uri (tunnel boring machine), Varvara şi Filofteia, care efectuează săpăturile la Magistrala 5, au săpat tunelul de metrou pe ambele fire. Timpul alocat săpăturilor dintre cele două staţii - raportat la numărul de metri săpaţi - este de aproape trei ori mai mare faţă de cel înregistrat pentru executarea tunelului de la staţia precedentă. Astfel, dacă tunelul dintre staţiile Favorit şi Tudor Vladimirescu, care are o lungime de 421 de metri, a fost finalizat de Varvara în 17 zile, tunelul dintre staţiile Tudor Vladimirescu şi Parc Drumul Taberei, cu o lungime de circa 516 metri, va fi finalizat după aproximativ două luni de la începerea săpăturilor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray