2020-04-10 07:07

SCANDALUL Ditrău. Avocatul Poporului: Este trist și revoltător

 |  12:00
SCANDALUL Ditrău. Avocatul Poporului: Este trist și revoltător

Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat o anchetă în cazul celor doi brutari din Sri Lanka, pe care comunitatea îi vrea expulzați Aceasta consideră comportamentul cetățenilor ca fiind agresiv, iar situația tristă și revoltătoare.

”Am văzut în relatările din presă, noi nu am primit nicio sesizare, dar pe baza a ceea ce am văzut în presă, evident şi noi ne vom sesiza din oficiu şi vom demara propria noastră anchetă la faţa locului. Trebuie să recunosc însă că este şi trist şi revoltător, în acelaşi timp, în sensul în care în general, comunităţile noastre locale erau percepute ca fiind comunităţi primitoare. De unde până unde această dorinţă extrem de agresiv exprimată de respingere a unor persoane din altă ţară, care au venit să muncească aici, aşa cum şi de la noi din ţară unii muncesc în altă parte, îmi este greu de înţeles, dar probabil că toată retorica păguboasă purtată de-a lungul anilor în legătură cu ceea ce înseamnă şi fenomenul migraţiei şi fenomenul refugiaţilor şi spun o retorică păguboasă, pentru că din păcate, au fost portretizaţi cei care sunt străini ca fiind potenţiali inamici. Iată că asta dă roade încetul cu încetul, se sădeşte în mintea oamenilor o senzaţie de teamă, de frică. Ar trebui să avem alte abordări, pornind de sus până jos, tocmai pentru ca astfel de situaţii să nu se întâmple”, a declarat Renate Weber.

Aceasta consideră că este vorba şi de o lipsă de informare a localnicilor: ”Eu cred că pe de o parte e o lipsă de informare, dar pe de altă parte, cred că acele persoane au fost victime, poate chiar cu ghilimele, dar victime ale unor campanii de dezinformare chiar care s-au purtat. Aduceţi-vă aminte că atunci când s-a pus problema cotelor obligatorii de refugiaţi, am avut în ţară, din păcate, la nivelul retoricii publice prezentate doar situaţii care erau de fapt excepţii şi în sufletul oamenilor apare frica”.

Doi cetăţeni din Sri Lanka au fost angajaţi legal la o brutărie din Ditrău, judeţul Harghita, iar localnicii cer expulzarea acestora.

Demersul este susţinut şi de preotul din localitate, iar comunitatea se va reuni, sâmbătă, într-o adunare publică.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-31



Parerea ta...

MUNCA
31 Ian 2020

Patronajul face ceva pentru as proteja vechi angajați ? NU Romania este pe primul loc in Europa la exportul de forța de munca calificata si necalificata, cuprinsa intre vârstele de 18 ani - 50 ani. ( Romanul in căutare de job peste hotar. Acasă umilit, un salariul minim pe economie la pragul de sărăcie ) Avocatul Poporului NU cunoaște problema si durerea muncitorului roman harnic, umil si trist
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine