2019-11-15 18:31

Se înființează noi posturi în Primăria Capitalei pentru clientela PSD

 |  21:01
Se înființează noi posturi în Primăria Capitalei pentru clientela PSD

P24

Multe proiecte populiste pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), programat în data de 24 noiembrie, care va mulţumi clientela politică a PSD, în special actorii susţinători ai Gabrielei Firea. Proiectele de hotărâri supuse aprobării CGMB au şi rolul de a pregăti viitoarea organigramă care se fabrică în secret la Primăria din Voluntari.

Înfiinţarea Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a fost deja votată într-o şedinţă anterioară. De această dată, proiectul prevede că instituţia va avea 50 de posturi, din care 6 sunt funcţii de conducere şi 15 funcţii de natură contractuală. Astfel, potrivit proiectului, se desfiinţează Serviciul Consolidări din cadrul Direcţiei de Investiţii a Primăriei Capitalei, compus din 8 angajaţi. Bugetul instituţiei nou create se va realiza în termen de 30 de zile de la aprobarea proiectului. În concluzie, Firea poate spune că şi-a redus aparatul executiv cu 8 oameni, dar Primăria Capitalei va plăti încă 42 de persoane. Biblioteca Metropolitană Bucureşti „solicită modificarea organigramei cu menţinerea numărului total de posturi, 174, din care 19 de conducere. Potrivit proiectului se pierde un post de conducere.

Proiectele de campanie

• „Bucureşti Start-up” este un proiect pentru „înfiinţarea unui incubator de afaceri prin participarea Municipiului Bucureşti, în calitate de fondator”. Proiectul o împuterniceşte pe Firea „să se asocieze cu una sau mai multe persoane juridice de drept privat” pentru realizarea incubatorului de afaceri. Potrivit proiectului, bugetul estimat este de 5 milioane de euro şi se preconizează înfiinţarea a 200 de întreprinderi mici şi mijlocii, crearea a 500 de locuri de muncă şi formarea a 500 de persoane în domeniul educaţiei antreprenoriale. De remarcat este că proiectul de hotărâre nu are niciun semnatar, respectiv nici al secretarului general, nici al preşedintelui de şedinţă.

• PROEDUS (Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti) este noua denumire a fostului Centru de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret Bucutreşti., care va avea 35 de posturi, din care 7 de conducere. PROEDUS „va finanţa proiecte de interes şi utilitate pentru preşcolarii şi elevii din mediul preuniversitar”. În Expunerea de motive, Gabriela Firea susţine că numărul de posturi se va reduce de la 72 la 35.

• Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti va avea personalitate juridică şi va fi finanţat din subvenţii de la bugetul Primăriei Capitalei şi din venituri proprii. Noul centru va avea 36 de posturi, din care 7 de conducere. În termen de 60 de zile va fi aprobată organigrama şi statul de funcţiuni.

Rectificare bugetară

•Teatrul Odeon a pierdut 2 milioane de lei pentru întârzieri de execuţie la  reabilitare, reconstruire, reparare, faţadă şi iluminat exterior.

•Palatele Brâncoveneşti de la Poaţile Bucureştiului se propune reducerea  subvenţiei cu aproape 3 milioane de lei şi a veniturilor proprii cu 200.000 de lei de la cheltuieli curente şi investiţii

• Administraţia Grădina Zoologică pierde 96.000 de lei de la subvenţie, deşi a cerut suplimentări pentru încălzire şi iluminat (100.000 lei), protecţia muncii (70.000 lei) şi obiecte de inventar (30.000 lei) şi scăderea alocaţiei pentru hrana animalelor de minus 246.000 lei.

• CREART solicită includerea în buget a sponsorizărilor încasate de 102.000 lei şi majorarea veniturilor proprii cu 1.000 de lei.

• Administraţia Străzilor cere o suplimantare de 367.000 de lei pentru investiţii.

„Echilibrarea bugetului local în sumă totală de minus 6.728.000 se trece la Fondul de rezervă”, se spune în proiect

Proiecte cu finanţare europeană

„Resurse educaţionale pentru profesori speciali” este finanţat cu 98% din fonduri nerambursabile şi cofinanţat de PROEDUS cu 2%. Valoarea totală a proiectului este de maximul 6.750.000 de lei. Proiectul este destinat perfecţionării cadrelor didactice pentru copiii cu nevoi speciale şi pentru reducerea abandonului şcolar timpuriu.

Organigrame schimbate

- Modificarea organigramelor este practicată de regulă pentru schimbarea directorilor şi angajare de personal. La Teatrul Metropolis se vor angaja 6 persoane, numărul ajungând la 71 de angajaţi, din care 5 de conducere. Teatrul funcţionează cu 6 actori, restul fiind regizori, consultanţi artistici, TESA, dar cei mai mulţi sunt muncitori.

- Teatrul de Comedie va avea 124 de posturi, din care 14 de conducere, de la un total actual de 106 posturi şi 11 de conducere. Din cele 18 posturi suplimentare, 10 ţin de personalul artistic şi 8 de cel tehnic.

- Teatrul de Animaţie Ţăndărica va angaja 14 persoane, din care 4 vor fi la tehnic. Numărul total de angajaţi va ajunge la 98 de posturi din care 9 de conducere.

- De la Teatrul Masca, dintr-un total de 59 de posturi, din care 7 de conducere, unul de conducere va fi desfiinţat.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-11-21



Parerea ta...

ANONIM
22 Noi 2016

Cum sa se infiinteze asemenea "posturi" in administratia publica fara a avea o bugetare adoptata anterior si fara avizul guvernului obtinut prin intermediul prefectului ? De remarcat ca respectivele initiative sunt propuneri ce urmeaza a fi supuse aprobarii si controlului prefectului si a Consiliului Municipiului Bucuresti, dupa care ar putea solicita finantari, care ar putea fi aprobate sau nu, in masura in care functionarea respectivelor posturi nu este acoperita din surse locale ? Totusi, voi intelegeti de unde isi echilibreaza bugetul Primaria Capitalei de ii da cu minus la Fondul de rezerva ?
CONSTANTIN
22 Noi 2016

NU VA MAI TRECE MULT TIMP SI BUCURESTENII SE VOR LAMURI SI SATURA DE INCOMPETENTA ASTA. SINGURELE CALITATI DOVEDITE SUNT : PUPINCURISMULNSXACERBAT PENTRU FAM. VOICULESCU SI PUIERNITA PENTRU PANDELE !
ATENT
22 Noi 2016

daca ANONIM ar fi citit articolul, ar fi aflat. Daca a citi doat titlul , e de inteles de ce pune aceste intrebari. In plus, madame nu are jena sa incalce legea, de aia ii critica pe cei de la USR, care cer bugete si explicatii.
ATâT SI PUNCT
23 Noi 2016

București cu firea în frunte ajungeți de cadea tencuiala de pe gara de nord
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray