2020-03-28 11:36

Se va termina cu cozile de Tiruri de pe DN 5?

 |  22:04
Se va termina cu cozile de Tiruri de pe DN 5?

”Cheia” rezolvării acestei probleme, ce trenează de ani buni, pare a fi un drum de doar 500 de metri, pe care CNAIR se angajează să-l realizeze în circa șase săptămâni

Pentru aceasta, consilierii locali din Giurgiu au aprobat un proiect de hotărâre prin care dau în folosinţă gratuită CNAIR ”segmentul de drum situat în incinta Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, pe DN 5, la kilometrul 63, aflat în proprietatea publică a municipiului Giurgiu”.

De ce a fost nevoie de acest demers a explicat primarul de Giurgiu, Nicolae Barbu:

”Se preconizează ca în maximum o lună şi jumătate Punctul de Frontieră Giurgiu să îşi deschidă un punct de trecere pentru TIR-uri pe şase benzi de circulaţie. Dat fiind faptul că partea bulgară şi-a finalizat proiectul şi vor lucra cu şase linii de TIR-uri, respectiv şase căi de verificarea documentelor la TIR-uri şi în partea română nu existau decât două artere pentru verificarea TIR-urilor, se crea un ambuteiaj în partea română şi, automat, şi în partea bulgară, pentru că TIR-urile nu puteau trece podul.

De aceea, sub verificarea şi coordonarea Prefecturii Giurgiu a fost o întâlnire de lucru care va continua la Ministerul Transporturilor şi, împreună cu factorii decidenţi, miniştri secretari de stat, s-a ajuns la această formulă de a da în folosinţă gratuită şi în administrare un segment de drum pe unde treceau TIR-urile prima dată când s-a înfiinţat Vama Giurgiu”.

Este vorba despre un drum de aproximativ cinci sute de metri lungime, care, tot potrivit primarului din Giurgiu, se va realiza în maximum o lună şi jumătate.

”Cei de la CNAIR au spus că au nevoie de 28 de zile ca betonul să se întărească pe segmentele unde trebuie să toarne beton şi până îşi fac amenajările, cel târziu în 15 martie să fim în posibilitatea de a drumul acestor noi artere de circulaţie în Vama Giurgiu. De aceea a fost nevoie să convocăm şedinţa deîndată ca şi Ministerul Transporturilor să iniţieze o Hotărâre de Guvern şi să poată să preia în administrare acest teren", a precizar edilul în ședința în care consilierii locali au aprobat trecerea segmentului de drum la CNAIR.

Rămâne de văzut în cât timp vor fi realizate, concret, aceste lucrări, care ar duce la fluidizarea traficului în Vama Giurgiu și, implicit, la dispariția cozilor de Tiruri de pe DN 5, cozi care, în anumite momente, se întind pe zeci de kilometri.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine