2020-08-08 06:49

Sprijin financiar pentru STUDENȚII antreprenori. Care sunt condițiile

 |  23:13
Sprijin financiar pentru STUDENȚII antreprenori. Care sunt condițiile

Studenţii antreprenori vor beneficia de granturi de până la 100.000 de euro, dar și de burse sociale, dacă prin afacerile pe care le propun pentru finanţare creează maximum 5 locuri de muncă, potrivit unui program adoptat joi de Guvern, scrie Agerpres. Cererile pot fi depuse începând cu 15 iulie.

Guvernul a adoptat joi o Hotărâre pentru aprobarea Programului Naţional „Innotech Student”, finanţat cu fonduri europene prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Bugetul total este de 20 milioane euro, din care 17 milioane euro sunt fonduri europene, iar 3 milioane de euro vor fi asigurate de la bugetul de stat.

Proiectul prevede finanțarea schemelor antreprenoriale ale studenților români din numeroase domenii, care sunt inovatoare și aduc o valoare adăugată reală. Acesta își propune să încurajeze studenții să își pună în practică viziunea, dar și spiritul lor antreprenorial.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat joi seara, la Palatul Victoria, că în funcţie de solicitări, prin mecanismul de supracontractare, suma totală din program poate fi majorată la 150 de milioane de euro.

Programul naţional dedicat studenţilor este un apel de proiecte pentru care depunerea cererilor de finanţare va avea loc începând cu data de 15 iulie. Autoritățile consideră că prin acest program vor putea fi create aproximativ 4.500 de locuri de muncă.

Programul are în vedere trei forme de sprijin financiar.

Pe de-o parte, este vorba de acordarea de granturi pentru studenţi, cu valoarea minimă de 40.000 de euro pentru crearea a două locuri de muncă, însă aceasta poate creşte până la 100.000 de euro pentru un număr de maximum 5 locuri de muncă create în afacerile pe care le propun pentru finanţare.

O a doua formă de sprijin tot în cadrul proiectului este legată de asigurarea unei burse sociale pe o perioadă de şase luni, perioadă în care studenţii se formează în ceea ce priveşte abilităţile antreprenoriale. Bursa este de 650 de lei pe lună şi apoi, o dată cu demersurile pe care le fac pentru afacerile pe care urmează să le finanţeze, pentru locurile de muncă nou create studenţii vor putea beneficia, timp de un an, de 2.250 de lei pe lună.

În cadrul proiectelor selectate în urma evaluării va începe perioada de pregătire a studenților, dezvoltarea abilităților lor antreprenoriale, elaborarea planurilor de afaceri și selectarea celor mai bune dintre acestea. Studenții ale căror planuri de afaceri vor fi finanțate vor putea urma programe de internship în companii cu activități cât mai apropiate planurilor de afaceri propuse. În această etapă vor fi acordate subvențiile. După aceasta, timp de un an, studenții antreprenori vor beneficia de sprijinul administratorilor de schemă, iar pentru următoarele șase luni ei vor fi monitorizați, iar afacerile înființate de ei trebuie să se autosusțină pe piață.

Valoarea maximă a proiectelor este de 2 milioane euro, urmând ca minimum 70% din bugetul proiectului să fie alocat subvențiilor pentru înființarea afacerilor.

Valoarea maximă acordată pentru planurile aprobate este de 100.000 euro/ plan de afaceri, reprezentând maximum 100% din totalul cheltuielilor eligibile, și se acordă numai întreprinderilor înființate de persoanele ale căror planuri de afaceri sunt selectate.

Banii vor fi acordați în două tranșe – 75% la înființarea companiei, iar cea de-a doua, de 25%, în momentul în care antreprenorii vor face dovada că pot realiza profituri de 30% din grantul inițial de 75%.

În primul an de activitate vor fi finanțate și salariile angajaților firmelor înființate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz