2019-10-16 12:30

SRI: România este o ţintă a atacurilor cibernetice sponsorizate statal

 |  13:45
SRI: România este o ţintă a atacurilor cibernetice sponsorizate statal

Florin Cosmoiu, şeful Centrului Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), a declarat, vineri, că România este o ţintă a atacurilor cibernetice sponsorizate statal, în condiţiile în care este membră UE şi NATO.

"În acest domeniu pericolele cu care ne confruntăm în fiecare zi sunt din multe părţi. Sunt atacuri sponsorizate de state care ţintesc, să zicem, instituţii strategice ale unei ţări, infrastructuri critice. Aceste atacuri au loc în fiecare ţară, şi în România. Suntem o ţintă a atacurilor sponsorizate statal pentru că noi suntem membri NATO, UE şi unele state care sunt angajate în astfel de atacuri ne ţintesc şi pe noi. Ei vor să fure informaţii strategice din România şi, de asemenea, ţintesc infrastructurile noastre critice", a afirmat Florin Cosmoiu la o conferinţă pe tema evaluării constante a ameninţărilor, organizată de NATO şi Institutul Aspen, transmite Mediafax.

Acesta a dat exemplul Ucrainei, unde alimentarea cu energie a fost tăiată pentru o mare regiune, astfel de lucruri putând fi realizate oriunde în lume.

"Atacurile criminale au loc în fiecare zi în România. Recent, anul acesta şi anul trecut grupuri criminale au ţintit şi sisteme financiar-bancare din România. De asemenea, ne confruntăm în fiecare zi atacurilor cibernetice din partea extremiştilor. Aceste atacuri nu sunt foarte sofisticate, capacităţile lor sunt destul de reduse, dar trebuie să menţionăm acest fenomen pentru că ei încearcă să-şi crească aceste capacităţi. România are mai multe programe pentru a-şi creşte capacitatea tehnică", a explicat şeful Centrului Cyberint din cadrul SRI.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-23



Parerea ta...

CROCODILUL FLAMAND
23 Sep 2016

IA EXPLICATI VOI FENOMENUL "UNDE DAI SI UNDE CRAPA"........SA FIE COINCIDENTA FAPTUL CA IZMENARUL MOSCOVEI A FOST GASIT "SINUCIS".....TOCMAI CAND IZMENARUL DE DAMBOVITZA E CU BILA DE PICIOR?>>>>>IA VEDETI VOI CE VIRUS FINANCIAR BANTUIE PRIN CAPUL IZMENARILOR DE INCEP SA-SI ZBOARE CREIERII...SA FIE CEVA CU MULTE ZEROURI CARE NU MAI APARE PE ECRAN?...HOUSTON WE HAVE A PROBLEM...KAKAIA PROBLEMA..VSIO NORMALNO....CA IN BANCURILE ALEA CU GORBACIOV SI BUSH CU VALIZA NUCLEARA.....GORBY..CE FACI CU BUTONUL ROSU ZICE BUSH...E DOAR DE PAMPLEZIR,NU-I ASA?IAR GORBY...NU PREA E DE PAMPLEZIR...MAI BINE SA NU NE JUCAM CU ASA CEVA/BUSH...DA MIE VOIE SA INCERC SA APAS PE BUTONUL TAU..SIGUR E O CACIALMA,RUSII NU AU CINE STIE CE ARME/GORBY..BINE..DAR EU NU RASPUND DE CONSECINTE/BUSH CATRE CASA ALBA...BAIETI..AM APASAT PE BUTONUL LUI GORBY HA HA...DOMNULE BUSH..SUNT PAZNICUL DIN ANTARCTICA...ALTCEVA NU MAI EXISTA IN AFARA DE MINE...S-A SCHIMBAT GEOGRAFIA SI A DISPARUT UN CONTINENT DE PE HARTA
ANACONDA
23 Sep 2016

crocodilule iti ciesc zilnic si cu " inetres " comentariile . unde te-ai scolit bre ? mai pune mana pe franceza si vezi cum se scrie " pamplezirul " asta . ai treminat lista greselilor gramaticale in romana si acum ai trecut la franceza ? vad ca le ai si pe astea cu l. rusa / ruskii iazac ( tastatura nu-mi permite scrisul corect al celui de al doilea " a " ) . ceva sponsorizari din zona ?
CROCODILUL FLAMAND
23 Sep 2016

DA...TOCMAI AM CIOCANT O RUSOAICA..ZICEA CA E MAMA LUI ANACONDA...A AVORTAT INTR-UN CANAL CEVA URAT MIROSITOR CAND ERA BEATA..SI DE ATUNCI ACEL AVORTON NU STIE CUM SA IASA AFARA..E GAURA DE AERISIRE PREA MICA
MAFIA IN FLOARE - COLABORARE
24 Sep 2016

MIE SCIRBA DE TOTI . SA FURAT TOATA TARA , GHITA , SOV , SIVECO ,COCOS , UDREA , BASESCU , ISARESCU , PATRICIU , AU LUCRAT SUB ACOPERIREA SECURITATI SI JUSTITIEI SI NUMENI NU STIE NIMIC . MA URMARESTE PE MINE SI CEILANTI CETATENI CARE SPUN ADEVARUL . IAR EI SE INTREC IN GRADE , AVERI IMENSE SI BANI FURATI ASCUNSI AFARA . IAR NIMENI NU STIE NIMIC .
CROCODILUL FLAMAND
24 Sep 2016

SA VINA INCHIZITIA SPANIOLA...AVEM PREA MULTI SATANISTI SI CURVE DIN BORDELUL "KUSHER" IN SERVICII SI JUSTITIE....EXACT ASA A SPUS SI BIVOLARU LA PROCURORI...ARE MULTE PRACTICANTE MISA CARE FAC "JUSTITIE"............SINCER CHIAR MI-AM ADUS AMINTE...ERAU MAI MULTE FETITZE "DE LUX" PE LA DOROBANTI SI PRIN HERASTRAU CARE ERAU "STUDENTE LA DREPT"(SI ERAU IN GENERAL MOLDOVENCE S TZIGANCI DIN CRAIOVA-OLT DE LA PLESITZA)>>>>SA NU CREDETI VOI CA BICA UDREA SI CRINUTA AU FOST SINGURELE MARMOTE CU CARE MAGUREANU SI CEILALTI SECURISTI AU INFESTAT SISTEMUL JUDICIAR...ADICA "CAMPUL TACTIC"......TE POTI TREZI IN SITUATIA CA DAI LA UN PROCES PESTE O FATUCA CARE BEA PIPI CU COCAINA SI ESTE PAPUSARITA DE SERVICII..SI TE MIRI DE CE MERGE ASA "JUSTITIA KUSHER"...PAI DACA DOAMNA JUDECATOR NU-SI BEA COCKTAILUL DEVINE NERVOASA....DEPINDE DE SITUATIE...DACA VOR SA PIERZI PROCESUL O ADUC PE AIA NEDROGATA DE TREI ZILE....DACA VOR SA CASTIGI O INDOAPA CU DOZA TRIPLA SI TE GRATIAZA...EXACT CA AIA DE LA OLT CU BERCEA MONDIALUL CARE A LUAT 8ANI DE PUSCARIE
HAZNAUA URBEI
24 Sep 2016

AM VAZUT COCOANE DIN MEDIU LOR SAU JUSTITIE , CUM BEAU CAFEAUA CU CONIAC SAU LICHIOR . NU MAI VORBESC DE BOMBOANE CU CONIAC SAU ROM . DAR CUM STAU DE VORBA CU AVOCATI MAFIOTILOR , SAU RUDE . RASPUNDEREA MINISTERIALA , PENALA SI MATERIALA , APLICATA IMEDIAT .
CROCODILUL FLAMAND
24 Sep 2016

PAI CINE LE DA CAFELELE..MANCAREA......IA GANDESTE-TE?....TOT SECURISTII LUI PLESITZA....EU STIU UN CAZ CLAR...NEVASTA UNUI GENERAL ARE FIRMA DE CATERING........DACA PROCUROAREA E "KUSHER"...BEA CAFEA CU LICHIOR.....DACA NU E "KUSHER" BEA CAFEA RADIOACTIVA....ASA AU ASASINAT SUMEDENIE DE POLTISTI PROCURORI.......BA CU CAFELELE OTRAVITE.....BA CU TOT FELUL DE PORCARII RADOACTIVE...SAU CU TOT FELU DE ACCIDENTE DE MASINA DUBIOASE>>>UITE CAZUL LUMINITA SEGA-ASASINATA.......SAU PROCURORUL IOAN OTEL..ASASINAT......SAU PROCURORUL PANAIT....LA FEL...PLUS NENUMARATE CAZURI DE GENERALI DIN IGP....TOT ASA.....NU ERAU "KUSHER" PENTRU MAGUREANU SI BAIETII CU GEAMANTANELE DE BANI CASH...NU AI VOIE SA INVESTIGHEZI HOTZOMANIILE "KUSHER"....TRE SA TE FACI CA PLOUA....SI SA BEI CAFEAUA CU COCAINA SI PIPI DE LA BIVOLARU......TRAILES BAHTALO STUPID PEOPLE
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray