2020-07-14 07:46

Tătaru face apel la CALM: "Răbdarea a ajuns la LIMITĂ!" / Ce se întâmplă după 15 mai

 |  17:06
Tătaru face apel la CALM: "Răbdarea a ajuns la LIMITĂ!" / Ce se întâmplă după 15 mai

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că autoritățile au înțeles faptul că răbdarea oamenilor a ajuns la limită și de aceea vor exista măsuri de relaxare. Tătaru susține că momentul 15 mai este foarte important, asta pentru că există riscul răspândirii virului, de aceea face apel la responsabilitatea cetățenilor.

”Ieșirea din localitate va fi făcută doar pe un motiv foarte bine întemeiat: să-ți vizitezi o rudă bolnavă, să mergi cu un copil la un doctor, să ieși chiar și într-un sport individual, să mergi la un pescuit, să vizitezi o proprietate pe care o ai într-o altă localitate.

Dacă ai o proprietate la mare, poți să mergi la mare. Plajele nu vor fi deschise - nu ai terase, nu ai nimic. Dacă ai o proprietate la munte poți merge", a spus Nelu Tătaru, la Antena 3.

Ministrul a explicat că aceste măsuri țin de o primă etapă de relaxare.

"Am înțeles că este o răbdare ajunsă la limită, am înțeles că suntem totuși pe un trend descendent al acestei curbe și am înțeles că lumea a trecut printr-un moment care trebuie gestionat foarte bine.

Este un prim moment pe care eu îl consider mai important decât gestionarea sărbătorilor pascale. Este un moment în care lăsând libertatea de a ieși în oraș, în localitate, lăsând sporturilor individuale, lăsând libertatea de a merge la un salon de îngrijire corporală sau un stomatolog - unde suntem totuși într-o specialitate unde avem o aerosolorizare importantă, o răspândire importantă - dar, conștientizând anumite măsuri, suntem într-o primă etapă unde intrăm într-un normal.

Asta va avea loc gradual și progresiv. Se va face cu o monitorizare a celor 14 zile, după cum recomandă și OMS", a subliniat Tătaru.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-05-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz