2019-12-11 11:39

Transportul public în Bucureşti în viitor, un science fiction pentru următorii 100 de ani

 |  21:01
Transportul public în Bucureşti în viitor, un science fiction pentru următorii 100 de ani

P24

Din categoria visuri negre, autoritatea locală face viaţa bucureştenilor un coşmar. O altă idee născută la volanul unui jeep este cea a tarifării călătoriilor cu vehiculele RATB în funcţie de zonă. Sistemul îi va bulversa în special pe cei aflaţi în tranzit, cu treburi pe la instituţii şi va da naştere la abuzuri. În plus, Primăria Capitalei pledează pentru trecerea Metrorex sub autoritatea municipalităţii, fără de care nu s-ar putea realiza un sistem standard naţional pentru o tarifare zonală.

După ce Primăria Capitalei ne-a ademenit cu proiectul (încă nerealizat) al transportului public unitar, care ar fi trebuit să faciliteze circulaţia în Bucureşti, acum vine cu alte idei. Tarifarea în funcţie de zona de circulaţie va crea mult stres în autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele RATB. În loc să se poată relaxa în transportul public, să citească o carte când stă blocat în trafic minute întregi, călătorul RATB va trebui să stea cu cardul de călătorie în mână şi să-l valideze când trece dintr-o zonă în alta a oraşului. Şi mai grav este faptul că autorităţile ar intenţiona să desfiinţeze abonamentele lunare, ceea ce ar pune în mare dificultate câteva categorii de oameni care circulă zilnic în multe părţi ale oraşului. În locul acestora se doreşte introducerea cardului zilnic de călătorie şi al celui electronic. Ideile nu sunt tocmai rele, dar bucureşteanul nu este convins că îl va avantaja din punct de vedere financiar, când în fiecare zi cresc preţurile din toate categoriile. Autorităţile îşi susţin ideile invocând tarifarea din Londra sau Paris. Dar directorii şi consilierii umblă la detalii şi nu la fond. Când RATB va fi în stare să circule ca în capitalele europene, în primul rând rapid şi comod, se poate discuta şi de alte probleme de detaliu. Deocamdată, transportul public funcţionează execrabil, are un management deplorabil şi este o mare gaură neagră în bugetul municipalităţii.

Când şi cum va funcţiona sistemul

Se pare că această măsură este discutată de câteva luni în cadrul Grupului de mobilitate constituit la nivelul Primăriei Capitalei. Această măsură s-ar putea aplica după ce Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti va gestiona RATB, Metrorex şi operatorii privaţi de transport.

Introducerea unui sistem tarifar zonal pentru transportul public presupune renunţarea la tariful unic pe călătorie şi tarife diferenţiate în funcţie de zona de deplasare. Cum va fi împărţit Bucureştiul pe zone şi ce tarife vor avea de achitat bucureştenii nu s-a stabilit încă, dar aflăm cum va funcţiona acest sistem. „În momentul în care validezi biletul, validatorul care ştie în ce zonă eşti, te întreabă în ce zonă vrei să ajungi. Dacă vrei în zona 1 apeşi zona 1 şi te taxează corespunzător. Când treci cu mijlocul de transport în comun dintr-o zonă în alta, sistemul te anunţă. Dacă a intrat în zona 2, cine a plătit pentru zona 2 merge mai departe, iar cine a plătit doar pentru zona 1 coboară sau mai validează o dată pentru a merge în zona 2”, a explicat pentru B365.ro, Ion Dedu, director executiv al Direcţiei de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei. Sistemul revoluţionar, programat din acest an. Sistemul de tarifare zonal va fi posibil doar cu dotarea tehnică din sistemul ITS (Intelligent Transport System). Sistemul face parte din conceptul Smart Cities (administrarea inteligentă a oraşului) şi include managementul traficului, managementul transportului public, informarea călătorilor şi sistemul de supraveghere video în oraş. Primăria Capitalei vrea să demareze încă din acest an proiectul de implementare în Bucureşti a acestui sistem. Acelaşi sistem informează autorităţile asupra problemelor care apar în trafic, dar şi şoferii care pot afla în timp real, prin intermediul unor panouri electronice montate în oraş, unde există blocaje şi ce zone ar trebui evitate pentru a ajunge mai repede la destinaţie. Pare că suntem în sience fiction când vine vorba de transportul public de viitor din Bucureşti, revoluţionat prin implementarea Sistemului Integrat de Transport. „Acest ITS include şi servicii de informare şi asistare cu privire la trafic şi călătorie, de informare a călătorilor înainte şi în timpul călătoriei. Astfel, vei putea planifica călătoria. Dacă vrei să ajungi dintr-un punct în altul al oraşului, sistemul îţi va spune ce mijloace de transport poţi să iei şi la ce oră ajung acestea în staţie. De asemenea, sistemul va comunica şi eventualele evenimente apărute în trafic care modifică programul de transport public, dar şi un un model de schimbare a mijlocului de transport atunci când apar astfel de evenimente”, explică Ion Dedu.

Primăria vrea să demareze acest proiect imediat după aprobarea bugetului. Universitatea Politehnică lucrează la o primă schemă a sistemului şi o adaptare a modelului la realitatea bucureşteană. „Pe baza acestei arhitecturi noi o să concepem un caiet de sarcini pentru realizarea unui studiu de fezabilitate. Licitaţia va începe imediat după aprobarea bugetului. Noi l-am prins în planul de achiziţii publice din acest an. Studiul de fezabilitate va cuprinde toate modulele ce vor fi realizate în cadrul acestui Sistem Inteligent şi Integrat de Transport. Ulterior, Primăria va implementa modulele treptat”, a precizat Ion Dedu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-02-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray