2019-12-11 21:46

UTI: Tânărul care l-a împuşcat pe directorul poligonului, Nicolae Tănase nu a dezvăluit niciun indiciu care ar fi putut să prevină tragedia

 |  08:26
UTI: Tânărul care l-a împuşcat pe directorul poligonului, Nicolae Tănase nu a dezvăluit niciun indiciu care ar fi putut să prevină tragedia

Reprezentanţii UTI au precizat, într-un comunicat de presă, că purtarea lui Cristian Pop, tânărul care şi-a împuşcat instructorul de tir, pe directorul poligonului Nicolae Tănase, după care s-a sinucis, nu a dezvăluit niciun indiciu care ar fi putut să prevină tragedia. Aceştia au ţinut să menţioneze că dispariţia lui Tănase este o mare pierdere.

"Regulile de acces al clienţilor şi procedura de instruire sunt afişate pe pagina web a poligonului şi reamintite clienţilor printr-un instructaj riguros înaintea efectuării sesiunilor de trageri. De asemenea, personalul poligonului are dreptul să refuze clienţi care nu întrunesc condiţiile specificate, lucru care s-a întâmplat anterior, de-a lungul activităţii poligonului. Din nefericire, comportamentul tânărului programat la trageri în seara zilei de 31 martie nu a dezvăluit niciun indiciu care ar fi putut să prevină producerea acestei tragedii", se arată în comunicatul companiei.

Reprezentanţii grupului "îşi exprimă întreaga compasiune faţă de familia îndurerată şi regretă profund pierderea unui coleg bun, sufletist şi dedicat profesiei sale".

"Domnul Nicolae Tănase avea o experienţă de 23 de ani în domeniul tirului sportiv, începându-şi cariera în cadrul Federaţiei Române de Tir Sportiv, unde a avut un parcurs ierarhic ascendent. Din 2006 este angajat al UTI Grup şi a avut un aport semnificativ la autorizarea şi realizarea Complexului de tir UTI, lansat în 2009, pe care l-a administrat în calitate de director. Tirul sportiv a fost pasiunea vieţii sale iar toţi cei care l-au cunoscut confirma cu certitudine cunoştinţele vaste şi experienţa pe care le avea în acest domeniu. A fost un profesionist desăvârşit, un instructor calm, răbdător şi extrem de responsabil cu elevii săi, care a insuflat multora pasiunea pentru acest sport, pe care îl considera un 'sport de relaxare mentală, de autocontrol şi echilibru'", se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii UTI au mai afirmat că dispariţia lui Nicolae Tănase "este o mare pierdere pentru companie şi pentru toţi profesioniştii şi pasionaţii din domeniul tirului".

Tânărul în vârstă de 24 de ani Cristian Pop şi-a împuşcat, marţi seara, instructorul de tir, pe directorul poligonului Nicolae Tănase, după care s-a sinucis. Incidentul a fost suprins de camerele de supraveghere.

În noaptea de marţi spre miercuri, anchetatorii au anunţat familia lui Pop şi au reuşit să afle că acesta a intrat într-o depresie după ce iubita lui a plecat în străinătate. Tânărul a lăsat un bilet de adio, în care a scris că se simte inutil şi că vrea să moară. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-04-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray