2019-07-19 17:26

VAL de CANICULĂ în Europa: vor fi 40 de grade Celsius / ȚĂRILE afectate de aerul fierbinte

 |  10:24
VAL de CANICULĂ în Europa: vor fi 40 de grade Celsius / ȚĂRILE afectate de aerul fierbinte

Europa s-a confruntat săptămâna aceasta cu furtuni violente, dar săptămâna viitoare va fi marcată de un val de caniculă, cu temperaturi cuprinse între 35 şi 40 de grade Celsius în Franţa şi Italia, informează Euronews.

În regiunile nordice ale Spaniei, temperaturile ar putea chiar să depăşească pragul de 40 de grade Celsius. Un val de aer fierbinte din Africa de Nord este motivul creşterii temperaturilor.

Astfel, localităţi precum Madrid, Paris, Frankfurt sau Berlin ar putea să înregistreze temperaturi de peste 32 de grade timp de mai multe zile consecutive. Aceste temperaturi afectează în principal copiii şi persoanele în vârstă.

„Cu toate că va fi de scurtă durată, acest val de caniculă se va face remarcat prin intensitatea sa”, anunţă Météo France, potrivit Mediafax.

Meteorologii au avertizat la începutul acestei luni că valurile de căldură vor deveni un fenomen obişnuit vara aceasta în Europa. Potrivit Agenţiei Europene pentru Mediu, 2018 a fost unul dintre cei mai călduroşi trei ani din istoria înregistrărilor meteo din Europa.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray